Campania de sensibilizare „Toleranța și fenomenul migraționist în Europa”. Eveniment II

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Campania de sensibilizare „Toleranța și fenomenul migraționist în Europa”. Eveniment II

Campania de sensibilizare „Toleranța și fenomenul migraționist în Europa”. Eveniment II

Publicat la 09.05.2016

9 Mai – Ziua Europei sărbătorită în cadrul campionatului local de dezbateri

Centrul Europe Direct Nord-Est a marcat Ziua Europei supunând dezbaterii publice un subiect de o importanță majoră pentru europeni și pentru întreaga lume în acest moment - criza provocată de amploarea și gravitatea fenomenului migraționist.

Centrul de Informare Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă,Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, și în parteneriat cu Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, a organizat partea a doua a campaniei de sensibilizare „Toleranța și fenomenul migraționist în Europa”, în data de 9 mai 2016. Evenimentul s-a desfășurat la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, în cadrul zilelor aniversare ale CNCH și al Campionatului local de dezbateri „Debate”, cu concursul elevilor din clubul de dezbateri al liceului și al doamnei profesoare Petruța Lostun, coordonatorul clubului.

Ziua de 9 mai este încărcată de semnificație pentru țara noastră, fiind data la care, în anul 1877, a fost proclamată independența de stat a României; pe 9 mai 1945, avea loc victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial. În această zi sunt celebrate valorile europene fundamentale precum toleranța și libertatea, iar unitatea în diversitate, mottoul Uniunii Eruopene, este un îndemn mai mult decât necesar. Garantarea drepturilor conferite de cetățenia europeană, securitatea, cooperarea și solidaritatea în fața crizei sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a face față provocărilor curente.

Acesta a fost contextul sărbătoririi Zilei Europei și pornind de aici s-a conturat dezbaterea centrată pe migrație. Elevii de liceu, membri ai clubului de dezbateri de la colegiul „Calistrat Hogaș”, au trecut cu brio de prima etapă din campionatul de „debate”, dovedind prestanță și admirabile calități de argumentator. Istoricul fenomenului migraționist și diferitele implicații la nivel societal, situația Uniunii Europene, măsurile întreprinse și programele adoptate – acestea sunt doar câteva din aspectele supuse dezbaterii. Atitudini și puncte de vedere diverse au animat scena de debate și au făcut din ziua de 9 mai o adevărată sărbătoare a diversității și a libertății de opinie. Campionatul a continuat cu etapa a doua și finala, în 10 și, respectiv, 12 mai, evenimente găzduite de asemenea de Colegiul Național „Calistrat Hogaș”.

Campania „Toleranța și fenomenul migraționist în Europa” urmărește stimularea dezbaterii publice și informării corecte a comunității pe această temă de actualitate și de interes pe plan mondial – în contextul unui fenomen în plină desfășurare, cu efecte de amploare asupra statelor membre ale Uniunii Europene, dar și asupra lumii întregi.

 

Alte Evenimente:

Conferința Europeană Teach for Future – Educația viitorului
Conferința Europeană Teach for Future – Educația viitorului
22.11.2017
Centrul Europe Direct Nord-Est și CRS Nord-Est, cu sprijinul ADR Nord-Est și în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Neamț, au organizat cea de-a doua ediție a conferinței europeane Teach ... detalii
Laboratorul de creativitate pentru profesori - Eveniment IV
Laboratorul de creativitate pentru profesori - Eveniment IV
10.11.2017
Centrul de Informare Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a derulat modulul de cursuri denumit Laborator de creativitate pentru ... detalii
Laboratorul de creativitate pentru profesori - Eveniment III
Laboratorul de creativitate pentru profesori - Eveniment III
09.11.2017
Centrul de Informare Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a derulat modulul de cursuri denumit Laborator de creativitate pentru ... detalii
Laboratorul de creativitate pentru profesori - Eveniment II
Laboratorul de creativitate pentru profesori - Eveniment II
08.11.2017
Centrul de Informare Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a derulat modulul de cursuri denumit Laborator de creativitate pentru ... detalii
Nemțenii chemați la dezbatere pentru a decide viitorul Europei
Nemțenii chemați la dezbatere pentru a decide viitorul Europei
02.09.2017
Reprezentanța Comisiei Europene în România și platforma media Calea Europeană, împreună cu Centrul Europe Direct Nord-Est și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est  ... detalii