Preluare de pe Europa.eu, site-ul oficial al Uniunii Europene
UE beneficiaza de un cadru institutional unic în lume, în care:
- prioritatile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reuneste liderii nationali si europeni
- deputatii europeni, alesi prin vot direct, reprezinta interesele cetatenilor în cadrul Parlamentului European
- interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeana, ai carei membri sunt desemnati de guvernele nationale
- guvernele promoveaza interesele statelor membre, în cadrul Consiliului Uniunii Europene
Stabilirea agendei
Consiliul European stabileste directiile politice generale ale UE, dar nu are puteri legislative. Este condus de un presedinte - în prezent Herman Van Rompuy - si îi reuneste pe sefii de stat si de guvern din tarile membre, alaturi de presedintele Comisiei Europene, de doua ori pe semestru, în cadrul unor întruniri care se desfasoara pe parcursul mai multor zile.
Adoptarea legislatiei europene
Elaborarea si adoptarea legislatiei europene implica 3 institutii:
- Parlamentul European, care reprezinta cetatenii UE si este ales direct de catre acestia
- Consiliul Uniunii Europene, care reprezinta statele membre. Presedintia Consiliului este detinuta, prin rotatie, de statele membre.
- Comisia Europeana, care reprezinta interesele Uniunii în ansamblu.
Împreuna, aceste trei institutii elaboreaza politicile si legislatia care se aplica în toata Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” (fosta „codecizie”). În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul si Consiliul le adopta. Ulterior, Comisia si statele membre le implementeaza, iar Comisia trebuie sa se asigure ca legislatia europeana este corect aplicata.
Procesul decizional în UE – informatii suplimentare
Lista presedintiilor Consiliului UE în perioada 2014-2020
Alte institutii ale UE
Doua alte institutii europene joaca in rol vital:
- Curtea de Justitie garanteaza respectarea dreptului european
- Curtea de Conturi controleaza modul de finantare a activitatilor Uniunii.
Atributiile si responsabilitatile acestor institutii sunt prevazute în tratate, acestea constituind baza a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele si procedurile pe care institutiile UE trebuie sa le respecte. Ele sunt adoptate de catre sefii de stat si/sau de catre prim-ministrii statelor membre si ratificate de catre parlamentele nationale.
UE dispune si de alte institutii si organisme interinstitutionale specializate:
- Banca Centrala Europeana raspunde de politica monetara europeana
- Serviciul European de Actiune Externa (SEAE) îi ofera sprijin Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate, functie detinuta în prezent de Catherine Ashton. Aceasta conduce lucrarile Consiliului Afaceri Externe si traseaza directiile politicii externe si de securitate comune, asigurând, în acelasi timp, consistenta si coordonarea actiunilor desfasurate de UE pe plan extern.
- Comitetul Economic si Social European reprezinta societatea civila, angajatorii si salariatii
- Comitetul Regiunilor reprezinta autoritatile regionale si locale
- Banca Europeana de Investitii finanteaza proiectele de investitii ale UE si sprijina întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investitii
- Ombudsmanul European investigheaza plângerile privind proasta administrare de catre institutiile si organismele UE
- Autoritatea Europeana pentru Protectia Datelor are rolul de a asigura protectia datelor cu caracter personal ale cetatenilor
- Oficiul pentru Publicatii publica informatii despre UE
- Oficiul European pentru Selectia Personalului recruteaza personal pentru institutiile si organismele UE
- Scoala Europeana de Administratie organizeaza cursuri de formare în diverse domenii pentru personalul institutiilor UE
- numeroase agentii specializate si organisme descentralizate desfasoara o serie de activitati de natura tehnica, stiintifica sau de gestionare
Puteti afla mai multe despre cum functioneaza institutiile Uniunii Europene descarcand publicatia gratuita "Ghidul Institutiilor UE" de la adresa alaturata http://bookshop.europa.eu/ro/how-the-european-union-works-pbNA0113090/?CatalogCategoryID=sciep2OwkgkAAAE.xjhtLxJz