Centre controlate și acorduri de debarcare regionale

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Centre controlate și acorduri de debarcare regionale

Centre controlate și acorduri de debarcare regionale

Publicat la 24.07.2018

Comisia Europeană a făcut noi pași în direcția instituirii de centre controlate și a unor acorduri de debarcare regionale. Noi clarificări privind cele două inițiative, inclusiv măsuri pe termen scurt care ar trebui luate pentru a consolida gestionarea migrației, au fost prezentate marți, 24 iulie.

Comisarul European Dimitris Avramopoulos, responsabil pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, a declarat: „Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de soluții comune, europene, în materie de migrație. Suntem gata să sprijinim statele membre și țările terțe în cooperarea mai strânsă privind debarcarea persoanelor salvate pe mare. Dar, pentru ca această cooperare să funcționeze imediat pe teren, trebuie să fim uniți – nu doar acum, ci și pe termen lung. Trebuie să depunem eforturi în direcția unor soluții durabile.

Centrele controlate vor contribui la accelerarea returnărilor printr-o mai bună triere a persoanelor care au nevoie de protecție de cele care nu au dreptul de a rămâne în UE.

Principalele lor caracteristici sunt:

  • sprijin operațional deplin, cu echipeformate din polițiști de frontieră europeni, experți în materie de azil, evaluatori în materie de securitate și personal care se ocupă de returnare, și acoperirea tuturor costurilor aferente de la bugetul UE;

  • gestionarea rapidă, sigură și eficace, ce reduce riscul de deplasări secundare și accelerează procesul de determinare a statutului persoanei în cauză;

  • sprijin financiar deplin acordat statelor membre voluntare, menit să acopere costurile operaționale și de infrastructură, precum și sprijin financiar pentru statele membre care acceptă transferuri de persoane debarcate (6.000 euro/persoană).

    Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

    Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Alte Stiri:

UPDATE: Înaltul Reprezentant și vicepreședintele Comisiei, Federica Mogherini, prezidează reuniunea informală a miniştrilor apărării și reuniunea informală Gymnich la București
UPDATE: Înaltul Reprezentant și vicepreședintele Comisiei, Federica Mogherini, prezidează reuniunea informală a miniştrilor apărării și reuniunea informală Gymnich la București
31.01.2019
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, se va afla la București în perioada 30 ianuarie ... detalii
Comisia Europeană adoptă setul final de măsuri de contingență în cazul unui scenariu no deal pentru studenții care participă la programul Erasmus+, normele privind coordonarea în materie de asigurări sociale și bugetul UE

30.01.2019
Având în vedere riscul tot mai ridicat ca Regatul Unit să iasă din UE la data de 30 martie a acestui an fără a se ajunge la un acord (scenariul no deal), Comisia Europeană a adop... detalii
Durabilitate: Comisia prezintă un document de reflecție privind o Europă mai durabilă până în 2030
Durabilitate: Comisia prezintă un document de reflecție privind o Europă mai durabilă până în 2030
30.01.2019
În cadrul dezbaterii privind viitorul Europei, lansată prin Cartea albă a Comisiei din 1 martie 2017, Comisia a publicat un document de reflecție privind o Europă durabilă până ... detalii
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului: Comisia Europeană publică un nou studiu despre antisemitism
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului: Comisia Europeană publică un nou studiu despre antisemitism
26.01.2019
Înainte de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, care va avea loc la  27 ianuarie, Comisia Europeană a publicat rezultatele unui sondaj Eurobarometru privind perc... detalii
Indexarea prestațiilor familiale: Comisia deschide o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Austriei
Indexarea prestațiilor familiale: Comisia deschide o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Austriei
24.01.2019
Astăzi, Comisia a decis să trimită Austriei o scrisoare de punere în întârziere. Ea se referă la noi reglementări legislative în temeiul cărora prestațiile familiale și... detalii