Comisia salută aprobarea deschiderii negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Comisia salută aprobarea deschiderii negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

Comisia salută aprobarea deschiderii negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

Publicat la 26.03.2020

Comisia Europeană salută decizia Consiliului de a deschide negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, sub rezerva aprobării finale de către membrii Consiliului European.

În urma acestei decizii, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: ,,Uniunea Europeană își onorează promisiunile. Macedonia de Nord și Albania au făcut ceea ce li s-a cerut și au continuat să facă progrese privind punerea în aplicare a reformelor necesare. Suntem astăzi la începutul drumului către o Uniune Europeană mai mare și mai puternică. Este o decizie în interesul geostrategic al Uniunii.”

Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: ,,Deschiderea negocierilor de aderare transmite un mesaj puternic și clar nu numai acestor două țări, ci și Balcanilor de Vest în ansamblu. Aceasta reprezintă reasumarea și concretizarea angajamentului Uniunii față de perspectiva europeană a regiunii, al cărei prezent este cu Uniunea și al cărei viitor este în Uniune. Comisia va avansa rapid și va propune în curând proiecte de cadre de negociere cu ambele țări, integrând elementele metodologiei revizuite. Decizia de astăzi confirmă importanța geostrategică a Balcanilor de Vest și demonstrează că Europa este dispusă și capabilă să ia decizii geopolitice, chiar și în această perioadă dificilă a pandemiei de coronavirus. ”

Etapele următoare

După aprobarea finală de către membrii Consiliului European, programată joi, Comisia va prezenta propuneri de cadre de negociere cu ambele țări. Aceste cadre stabilesc orientările și principiile care guvernează negocierile de aderare cu fiecare țară candidată. Comisia va începe imediat lucrările pregătitoare necesare.

Primele conferințe interguvernamentale ar trebui convocate cât mai curând posibil, după ce Consiliul va fi adoptat cadrele de negociere. Înainte de prima sa conferință interguvernamentală, Albania este invitată să își continue eforturile în domeniul reformelor electorale și judiciare și al luptei împotriva criminalității organizate și a corupției. Combaterea fenomenului cererilor de azil nefondate și modificarea legislației privind mass-media rămân, de asemenea, priorități importante. În momentul prezentării cadrului de negociere pentru Albania, Comisia va prezenta și un raport cu privire la aceste aspecte.

Comisia va continua să monitorizeze progresele înregistrate și respectarea constantă de către cele două țări a tuturor aspectelor care constituie condițiile referitoare la deschiderea negocierilor definite de Consiliu în iunie 2018. De asemenea, Comisia va continua și finaliza procesul de examinare analitică a acquis-ului UE cu ambele țări, începând cu „chestiunile fundamentele”.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Alte Stiri:

Noul Bauhaus european: Comisia lansează faza de proiectare
Noul Bauhaus european: Comisia lansează faza de proiectare
18.01.2021
Comisia a lansat astăzi, 18 ianuarie, faza de proiectare a inițiativei noul Bauhaus european, anunțată de președinta von der Leyen în discursul său din 2020 privind sta... detalii
Agricultură: Comisia publică o listă cu posibile programe ecologice
Agricultură: Comisia publică o listă cu posibile programe ecologice
15.01.2021
Comisia a publicat o listă a potențialelor practici agricole pe care programele ecologice le-ar putea sprijini în cadrul viitoarei politici agricole comune (PAC). În cadrul ref... detalii
Politica de coeziune a UE: 222 de milioane EUR pentru apă potabilă mai bună în România
Politica de coeziune a UE: 222 de milioane EUR pentru apă potabilă mai bună în România
15.01.2021
Comisia Europeană a aprobat o investiție majoră de peste 222 de milioane EUR din Fondul de coeziune pentru modernizarea și instalarea infrastructurilor de apă potabilă și de apă uzat... detalii
Politica de coeziune a UE: 222 de milioane EUR pentru apă potabilă mai bună în România
Politica de coeziune a UE: 222 de milioane EUR pentru apă potabilă mai bună în România
15.01.2021
Comisia Europeană a aprobat o investiție majoră de peste 222 de milioane EUR din Fondul de coeziunepentru modernizarea și instalarea infrastructurilor de apă potabilă și de apă uzată &ic... detalii
Noul coronavirus: Comisia încheie discuțiile preliminare cu Valneva în vederea achiziționării unui nou potențial vaccin
Noul coronavirus: Comisia încheie discuțiile preliminare cu Valneva în vederea achiziționării unui nou potențial vaccin
12.01.2021
Comisia Europeană a încheiat astăzi, 12 ianuarie, discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Valneva în vederea achiziționării potențialului vaccin împotriva COVID-19 pro... detalii