Coronavirus: continuă repatrierea cetățenilor UE
Publicat la 30.03.2020
Uniunea Europeană continuă, pe toate fronturile, eforturile de a acorda asistență cetățenilor europeni din întreaga lume, afectați de restricțiile de călătorie impuse de pandemia de coronavirus.
Delegațiile UE de pe întregul glob și echipa de acțiune consulară a Serviciului European de Acțiune Externă, împreună cu Centrul de coordonare a răspunsului în situații de urgență de la Bruxelles, lucrează continuu pentru a oferi asistență statelor membre prin: contactarea țărilor terțe, organizarea zborurilor de repatriere, garantarea drepturilor de aterizare și de acces la spațiul aerian, precum și a accesului la tranzit sau extinderea duratei vizelor, când acestea din urmă sunt necesare.
De la începutul pandemiei, aproximativ 250.000 de persoane au fost repatriate în Europa prin intermediul unor zboruri organizate de statele membre. Mai mult decât atât, Mecanismul UE de protecție civilă a facilitat repatrierea, în Europa, a 4.384 de cetățeni UE din China, Japonia, SUA, Maroc, Tunisia, Vietnam, Filipine, Egipt, Republica Dominicană, Columbia, Costa Rica, Panama, Cuba, Honduras, Mexic, Republica Capului Verde, Georgia, Gambia, Senegal, Haiti și Malaezia.
Marea Britanie, în timpul perioadei de tranziție, și alte șase țări participante la Mecanism (Islanda, Norvegia, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord și Turcia) beneficiază de asemenea de sprijinul acestuia în aducerea propriilor cetățeni acasă.
Mai sunt planificate aproape 100 de zboruri în următoarele zile. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a propus creșterea bugetului UE cu 45 milioane de euro în vederea sprijinirii eforturilor de repatriere.
În cadrul Mecanismului UE de protecție civilă, Comisia Europeană contribuie la acoperirea costurilor aferente zborurilor de repatriere ce conțin cetățeni din mai mult decât un singur stat membru, în baza principiului solidarității.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Alte Stiri:
-
Noul Bauhaus european: Comisia lansează faza de proiectare
18.01.2021
Comisia a lansat astăzi, 18 ianuarie, faza de proiectare a inițiativei noul Bauhaus european, anunțată de președinta von der Leyen în discursul său din 2020 privind sta... detalii -
Agricultură: Comisia publică o listă cu posibile programe ecologice
15.01.2021
Comisia a publicat o listă a potențialelor practici agricole pe care programele ecologice le-ar putea sprijini în cadrul viitoarei politici agricole comune (PAC). În cadrul ref... detalii -
Politica de coeziune a UE: 222 de milioane EUR pentru apă potabilă mai bună în România
15.01.2021
Comisia Europeană a aprobat o investiție majoră de peste 222 de milioane EUR din Fondul de coeziune pentru modernizarea și instalarea infrastructurilor de apă potabilă și de apă uzat... detalii -
Politica de coeziune a UE: 222 de milioane EUR pentru apă potabilă mai bună în România
15.01.2021
Comisia Europeană a aprobat o investiție majoră de peste 222 de milioane EUR din Fondul de coeziunepentru modernizarea și instalarea infrastructurilor de apă potabilă și de apă uzată &ic... detalii -
Noul coronavirus: Comisia încheie discuțiile preliminare cu Valneva în vederea achiziționării unui nou potențial vaccin
12.01.2021
Comisia Europeană a încheiat astăzi, 12 ianuarie, discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Valneva în vederea achiziționării potențialului vaccin împotriva COVID-19 pro... detalii