Coronavirusul: o abordare la nivelul UE pentru aplicații eficiente de depistare a contactelor în sprijinul eliminării treptate a măsurilor de izolare

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Coronavirusul: o abordare la nivelul UE pentru aplicații eficiente de depistare a contactelor în sprijinul eliminării treptate a măsurilor de izolare

Coronavirusul: o abordare la nivelul UE pentru aplicații eficiente de depistare a contactelor în sprijinul eliminării treptate a măsurilor de izolare

Publicat la 16.04.2020

Statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei, au elaborat un set de instrumente la nivelul UE pentru utilizarea aplicațiilor mobile de depistare a contactelor și de avertizare ca răspuns la pandemia de COVID-19. Aceasta face parte dintr-o abordare comună coordonată de sprijinire a eliminării treptate a măsurilor de izolare, astfel cum se prevede într-o recomandare a Comisiei publicată săptămâna trecută.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, statele membre, cu sprijinul Comisiei, au evaluat diverse soluții digitale din perspectiva eficacității, a securității, a protecției vieții private și a protecției datelor pentru a face față crizei. Dacă respectă pe deplin normele UE și sunt bine coordonate, aplicațiile de depistare a contactelor pot avea un rol esențial în toate fazele gestionării crizei, în special când va fi momentul să se elimine treptat măsurile de distanțare socială. Acestea pot completa depistarea manuală existentă a contactelor și pot contribui la întreruperea lanțului de transmitere a virusului.Setul de instrumente este însoțit de orientări privind protecția datelorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• pentru astfel de aplicații mobile, orientări care sunt, de asemenea, publicate astăzi.

Salutând setul de instrumente, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: Aplicațiile de depistare a contactelor pot fi utile pentru a limita răspândirea coronavirusului, în special în cadrul strategiilor statelor membre de ieșire din această criză. Cu toate acestea, existența unor garanții solide privind protecția vieții private reprezintă o condiție indispensabilă pentru adoptarea acestor aplicații și, prin urmare, pentru utilitatea lor. Ar trebui să fim inovatori și să utilizăm în mod optim tehnologia în combaterea pandemiei, însă nu vom face compromisuri privind valorile și cerințele noastre în materie de protecție a vieții private.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a adăugat: Instrumentele digitale vor fi esențiale pentru protejarea cetățenilor, pe măsură ce vom elimina treptat măsurile de izolare. Aplicațiile mobile ne pot avertiza cu privire la riscurile de infecție și pot sprijini autoritățile din domeniul sănătății să depisteze contactele, ceea ce este esențial pentru a întrerupe lanțurile de transmitere. Trebuie să acționăm cu diligență, creativitate și flexibilitate în demersurile noastre de „redeschidere” a societăților noastre. Trebuie să aplatizăm în continuare curba – și să o menținem la un nivel scăzut. Fără tehnologii digitale sigure și conforme cu normele, abordarea noastră nu va fi eficientă.

O abordare comună pentru aplicații de depistare voluntară și care respectă viața privată

Anunțul de astăzi este prima versiune a unui set de instrumente comun la nivelul UE, dezvoltate în regim de urgență și de colaborare de către Rețeaua de e-sănătate, cu sprijinul Comisiei Europene. Acesta oferă statelor membre un ghid practic pentru implementarea aplicațiilor de depistare a contactelor și de avertizare. Setul de instrumente stabilește cerințele esențiale pentru aplicațiile respective:

  • ar trebui să respecte pe deplin normele UE privind protecția datelor și a vieții private, precizate în orientările prezentate astăzi în urma consultării Comitetului european pentru protecția datelor;
  • ar trebui aprobate de autoritățile din domeniul sănătății publice și implementate în strânsă coordonare cu acestea;
  • ar trebui să fie instalate în mod voluntar și dezinstalate de îndată ce nu mai sunt necesare;
  • ar trebui să vizeze exploatarea celor mai recente soluții tehnologice de protecție a vieții private; vor fi probabil bazate pe tehnologia de proximitate Bluetooth și nu permit localizarea persoanelor;
  • ar trebui să se bazeze pe date anonimizate: aplicațiile pot alerta persoanele care au fost o anumită perioadă de timp în apropierea unei persoane infectate să se testeze sau să se autoizoleze, fără a dezvălui identitatea persoanelor infectate;
  • ar trebui să fie interoperabile în întreaga UE, astfel încât cetățenii să fie protejați chiar și atunci când traversează frontierele;
  • ar trebui să se bazeze pe orientări epidemiologice acceptate și să reflecte cele mai bune practici în materie de securitate cibernetică și accesibilitate;
  • ar trebui să fie sigure și eficace. 

Deși aceste aplicații permit o depistare mai ușoară, mai rapidă și mai eficientă decât sistemele tradiționale bazate pe interviuri cu pacienții infectați, depistarea manuală va continua să vizeze cetățenii care ar putea fi mai vulnerabili la infecție, dar care sunt mai puțin susceptibili să aibă un telefon inteligent, cum ar fi persoanele în vârstă sau persoanele cu handicap.

În versiunile viitoare ale setului de instrumente poate fi dezvoltată o abordare comună a altor funcționalități, în special cu privire la informații și urmărirea simptomelor.

Imagine și informație preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

Alte Stiri:

Politica de coeziune a UE: peste 357 de milioane de euro pentru îmbunătățirea calității apei și a sistemelor de epurare a apelor uzate din România
Politica de coeziune a UE: peste 357 de milioane de euro pentru îmbunătățirea calității apei și a sistemelor de epurare a apelor uzate din România
15.03.2021
Comisia Europeană a aprobat două investiții majore din Fondul de coeziune, în valoare totală de 357 de milioane de euro, pentru extinderea și modernizarea sistemelor de apă și de epu... detalii
Iulia Berciu, câștigătoarea din România a concursului Juvenes Translatores
Iulia Berciu, câștigătoarea din România a concursului Juvenes Translatores
11.03.2021
Comisia Europeană îi felicită astăzi pe cei 27 de câștigători (câte unul din fiecare stat membru) ai concursului său de traducere Juvenes Translatores desti... detalii
Conferința privind viitorul Europei: Dialogul cu cetățenii pentru construirea unei Europe mai reziliente
Conferința privind viitorul Europei: Dialogul cu cetățenii pentru construirea unei Europe mai reziliente
10.03.2021
Astăzi, 10 martie, președintele Parlamentului European, David Sassoli, prim-ministrul Portugaliei, António Costa, în numele Președinției Consiliului, și președinta Comisiei, Ursula&... detalii
Un sondaj la nivelul UE arată că europenii sprijină lansarea Conferinței privind viitorul Europei
Un sondaj la nivelul UE arată că europenii sprijină lansarea Conferinței privind viitorul Europei
09.03.2021
Parlamentul European și Comisia Europeană lansează astăzi, 9 martie, primul sondaj Eurobarometru realizat vreodată în comun pentru cele două instituții. Sondajul Eurobarometru specia... detalii
Politica de coeziune a UE: peste 77 de milioane de euro pentru un sistem mai eficient și mai durabil de gestionare a deșeurilor în România
Politica de coeziune a UE: peste 77 de milioane de euro pentru un sistem mai eficient și mai durabil de gestionare a deșeurilor în România
04.03.2021
Astăzi, 4 martie, Comisia Europeană a aprobat o investiție de peste 77 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătățirea sistemului de colectare, tratare și recicl... detalii