Declarația de la Sibiu

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Declarația de la Sibiu

Declarația de la Sibiu

Publicat la 14.05.2019

În data de 9 mai 2019, liderii europeni au convenit, la Sibiu, asupra a 10 angajamente pentru o Uniune mai puternică și un viitor mai bun. Textul integral al declarației:

"Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.

Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.

Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități: [...]"

Informatie preluata de la: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

Alte Stiri:

A apărut buletinul de știri europene al lunii iulie 2019
A apărut buletinul de știri europene al lunii iulie 2019
01.08.2019
Buletinul de știri europene emis de Centrul Europe Direct Nord-Est, pentru luna iulie 2019, este acum disponibil. Vă invităm să-l consultați accesând link-ul de mai... detalii
Transport rutier: Comisia solicită României și altor 15 state membre să actualizeze conexiunea între registrele lor electronice naționale cu transportatorii rutieri și noua versiune a Registrului european al întreprinderilor de transport rutier

25.07.2019
ERRU permite schimbul de informații între statele membre cu privire la întreprinderile de transport rutier stabilite în UE. Acesta este un instrument esențial pentru asigurare... detalii
Piața internă a energiei: Comisia solicită României să elimine barierele din calea exporturilor de gaze naturale
Piața internă a energiei: Comisia solicită României să elimine barierele din calea exporturilor de gaze naturale
25.07.2019
În iulie 2014, Comisia a trimis autorităților române un aviz motivat din cauza faptului că legislația națională a acestei țări creează bariere în calea liberei circula... detalii
Migrație legală: Comisia îndeamnă României să asigure punerea în aplicare corectă a normelor UE privind permisele de ședere pentru resortisanții din țări terțe
Migrație legală: Comisia îndeamnă României să asigure punerea în aplicare corectă a normelor UE privind permisele de ședere pentru resortisanții din țări terțe
25.07.2019
Comisia Europeană a decis astăzi, 25 iulie, să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere pentru punerea în aplicare incorectă a di... detalii
Servicii financiare: Comisia solicită României să își alinieze legislația în domeniul asigurărilor auto la normele UE
Servicii financiare: Comisia solicită României să își alinieze legislația în domeniul asigurărilor auto la normele UE
25.07.2019
Normele naționale actuale din România impun o obligație de notificare prealabilă a oricărei intenții de modificare a primelor, precum și o serie de limitări a modalităților de calculare... detalii