Dezbatere privind Brexit și consecințele sale

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Dezbatere privind Brexit și consecințele sale

Dezbatere privind Brexit și consecințele sale

Publicat la 07.07.2016

Preluare de la Parlamentul European

În deschiderea sesiunii extraordinare, Președintele Martin Schulz a subliniat că este prima dată când o sesiune plenară a fost convocată într-un timp atât de scurt, însă decizia cetățenilor britanici de a părăsi UE este, de asemenea, fără precedent. El l-a salutat călduros pe Lord Hill și i-a mulțumit pentru activitatea din Comisie și pentru decizia de retragere după ce a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE. Declarația sa a fost urmată de aplauzele deputaților și ale comisarilor

”Va fi în interesul nostru al tuturor să ne asigurăm că o viitoare relație va fi constructivă și reciproc benefică. Nimeni nu are de câștigat dintr-o perioadă prelungită de limbo politic”, a spus ministrul olandez Jeanine Hennis-Plasschaert, în numele președinției prin rotație a UE. ”Totodată, trebuie să dăm Marii Britanii timpul necesar pentru a lua deciziile necesare. Acum, o parte a provocării Europei este să îi convingă pe cetățenii săi că unitatea rămâne cea mai bună alegere. Faptul că fragmentarea devine subiect de reflecție ar trebui să ne îngrijoreze major pe toți”, a mai spus ea.

”Trebuie să respectăm voința poporului britanic”, a spus președintele Comisiei Jean-Claude Juncker, și ”trebuie să fie consecințe”. El a cerut guvernului Marii Britanii să ”clarifice” situația cât de repede posibil, pentru a împiedica nesiguranța. ”Fără notificare nu există negocieri”, a mai spus el, insistând că nu vor exista discuții secrete sau neoficiale cu Londra. Adresându-i-se liderului UKIP Nigel Farage el a spus: ”vă luptați pentru ieșit, britanicii au votat pentru ieșire, de ce mai sunteți aici?”

”Nu vă vom lăsa singuri”, a promis liderul grupului PPE Manfred Weber (DE) tinerilor britanici care, în proporție de peste 73%, au votat să rămână în UE. Populiștii au câștigat referendumul, a spus el, adăugând ”rușine să îți fie” către Nigel Farage pe care l-a numit ”mincinos” făcând referire la anumite declarații de campanie care ar fi fost false. ”Așteptăm o notificare a articolului 50 și negocieri rapide și corecte de ieșire”, a insistat el, adăugând că ”momentele de calmare au trecut”, cerând politicienilor să oprească ”învinovățirea Bruxelles-ului” și să își asume responsabilități.

”Uniunea Europeană nu poate deveni ostatică în politica internă de partid a conservatorilor. Autoritățile britanice trebuie să ne notifice cât de repede posibil despre dorința Regatului Unit de a pleca”, a spus liderul grupului S&D Gianni Pittella (IT).  ”Astăzi spun clar că grupul nostru se va opune cu toată puterea transpunerii ”compactului fiscal” în legislația UE. Flexibilitatea bugetară este bună, dar trebuie să mergem mai departe să încurajăm investițiile publice și private. Fie Europa oferă răspunsuri la aceste întrebări, fie va fi dată la o parte mai devreme sau mai târziu”, a spus el.

Acum că britanicii s-au exprimat, este timpul să privim în viitor și să nu mai privim în urmă”, a spus liderul grupului ECR Syed Kamall (UK). Tratatele UE sunt clare și trebuie respectate, a mai spus el, cerând claritate privind calendarul negocierilor de retragere. Marea Britanie și UE trebuie să rămână parteneri apropiați în anii ce vin, iar britanicii trebuie să devină ”vecini buni și nu chiriași reținuți”, a spus el.

”Este greu de acceptat o decizie cu care nu ești de acord”, dar alegerea Marii Britanii trebuie respectată, a spus liderul ALDE Guy Verhofstadt (BE).

Cu toate acestea, modul în care a fost condusă campania de ieșire din UE, cu postere amintind de propaganda nazistă și minciuni, a creat un climat de frică și negativism. Continuarea nesiguranței de azi ar putea înrăutăți situația. ”Doar acționarea articolului 50 poate opri imediat acest lucru - 27 de state membre nu trebuie să aștepte un partid Tory dezorientat să se reorganizeze”, a mai spus el.

http://www.europarl.europa.eu/news/ro

 

Alte Stiri:

România și Uniunea Europeană – optimism la orizont
România și Uniunea Europeană – optimism la orizont
04.08.2017
Comisia Europeană a publicat miercuri, 2 august 2017, un nou sondaj Eurobarometru privind opinia publică în  Uniunea Europeană. La peste 10 ani de la aderarea României la UE, &icir... detalii
Începe evaluarea candidaturilor pentru găzduirea agențiilor de la Londra
Începe evaluarea candidaturilor pentru găzduirea agențiilor de la Londra
02.08.2017
Termenul de depunere a candidaturilor pentru a găzdui cele două agenții ale UE cu sediul în Marea Britanie, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Autoritatea Bancară Europeană (A... detalii
Drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, vaporul și trenul
Drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, vaporul și trenul
02.08.2017
Când vine vorba de vacanță, există un lucru enervant: cum ajungi acolo! Deoarece călătoriile pot fi complicate - cu întârzieri neprevăzute, anulări și pierderea bagajelor.Șt... detalii
Lapte, fructe și legume pentru școlarii din Uniunea Europeană
Lapte, fructe și legume pentru școlarii din Uniunea Europeană
01.08.2017
Un nou program de promovare a obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul copiilor, în valoare de 250 milioane euro, a intrat în vigoare marți, 1 august. Pentru o mai bună ... detalii
Consultare pentru o mai bună protejare a victimelor accidentelor
Consultare pentru o mai bună protejare a victimelor accidentelor
28.07.2017
Comisia Europeană a lansat, pe 28 iulie, o consultare publică privind îmbunătățirea protecției victimelor accidentelor rutiere. Pe de o parte este vizat cadrul de funcționare al fondurilo... detalii