Noul coronavirus: Comisia aprobă contractul cu CureVac pentru a asigura accesul la un potențial vaccin

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Noul coronavirus: Comisia aprobă contractul cu CureVac pentru a asigura accesul la un potențial vaccin

Noul coronavirus: Comisia aprobă contractul cu CureVac pentru a asigura accesul la un potențial vaccin

Publicat la 17.11.2020

Astăzi, 17 noiembrie, Comisia Europeană a aprobat un al cincilea contract, cu compania farmaceutică europeană CureVac, care prevede achiziționarea inițială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opțiune de a solicita până la 180 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul societății se va dovedi a fi sigur și eficace împotriva COVID-19.

Contractul de astăzi cu CureVac extinde portofoliul deja larg de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, incluzând contractele semnate cu AstraZenecaSanofi-GSKJanssen Pharmaceutica NV și BioNtech-Pfizer și discuțiile preliminare cu ModernaAcest portofoliu diversificat de vaccinuri va asigura faptul că Europa este bine pregătită pentru campania de vaccinare de îndată ce vaccinurile se vor dovedi a fi sigure și eficace. Statele membre pot decide și să doneze vaccinul unor țări cu venituri medii și inferioare sau să îl redirecționeze către alte țări europene.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat:  La câteva zile după contractul încheiat de noi cu BioNTech și Pfizer, sunt încântată să anunț un nou acord cu o societate europeană promițătoare. Comisia a asigurat, până în prezent, cel puțin 1,2 miliarde de doze și își îndeplinește angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace și la prețuri accesibile, nu numai pentru cetățenii din UE, ci și pentru persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile din lume. Majoritatea acestor vaccinuri potențiale se află într-o fază avansată a trialurilor clinice, rezultatele acestora, preconizate a fi pozitive, vor fi confirmate prin acordarea unei autorizații, după care vaccinurile vor fi distribuite rapid și vor contribui la stoparea pandemiei.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „În condițiile unui număr tot mai mare de pacienți COVID în întreaga UE, un vaccin sigur și eficace este mai important ca niciodată pentru a opri pandemia. Prin acest al cincilea acord de cumpărare în avans a unui vaccin, sporim și mai mult șansele ca cetățenii UE și economiile noastre să se poată întoarce la normalitate în condiții de siguranță. El reprezintă încă o etapă importantă a Strategiei UE în materie de vaccinuri, precum și dovada beneficiilor colaborării în cadrul unei veritabile Uniuni Europene a sănătății.”

CureVac, o societate europeană cu sediul în Germania, a semnat, la 6 iulie, un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane EUR cu Banca Europeană de Investiții, pentru crearea și producerea pe scară largă a unor vaccinuri, incluzând un potențial vaccin al CureVac împotriva COVID-19. CureVac are rol de pionierat în crearea unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipidice. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în cursul ultimilor zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule drept cărăuș informațional cu ajutorul căruia organismul însuși poate produce propriile substanțe active pentru a combate diverse boli.

Comisia a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări științifice temeinice a tehnologiei utilizate, a experienței companiei în crearea de vaccinuri și a capacității sale de producție pentru a aproviziona întreaga UE.

[...] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

Alte Stiri:

Prelungire termen înscriere concurs de proiecte de afaceri Youth Business School 2021
Prelungire termen înscriere concurs de proiecte de afaceri Youth Business School 2021
11.10.2021
Noul termen limită pentru înscrierea în concurs este 29.11.2021. Vă rugăm să parcurgeți cu atenție regulamentul de mai jos, pentru a afla toate detaliile despre desfășurare. Dac... detalii
Treasure Hunt Discover Europe
Treasure Hunt Discover Europe
02.10.2021
EUROPE DIRECT Nord-Est a organizat evenimentul intitulat „Treasure Hunt Discover Europe”, sâmbătă, 2 octombrie 2021, în localitatea Agapia, județul Neamț. Evenime... detalii
Agora locală, conexiuni europene - Ziua Porților Deschise
Agora locală, conexiuni europene - Ziua Porților Deschise
01.10.2021
EUROPE DIRECT Nord-Est a organizat evenimentul intitulat „Agora locală, conexiuni  europene – Ziua Porților Deschise”, vineri, 1 octombrie 2021, în curtea... detalii
Vizionarea discursului privind starea Uniunii la EUROPE DIRECT Nord-Est
Vizionarea discursului privind starea Uniunii la EUROPE DIRECT Nord-Est
16.09.2021
Miercuri, 15 septembrie 2021, EUROPE DIRECT Nord-Est a organizat la sediu vizionarea în direct a discursului despre starea Uniunii, rostit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,... detalii
Eurobarometru: Cel mai înalt nivel de optimism în legătură cu viitorul UE din 2009 până în prezent
Eurobarometru: Cel mai înalt nivel de optimism în legătură cu viitorul UE din 2009 până în prezent
13.09.2021
Optimismul cu privire la viitorul UE a atins cel mai înalt nivel din 2009, iar încrederea în UE rămâne la cel mai ridicat nivel din 2008 până în prezent. Sprijinu... detalii