Regatul Unit și UE vor demara în curând discuții pentru hotărârea condițiilor noii relații.

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Regatul Unit și UE vor demara în curând discuții pentru hotărârea condițiilor noii relații.

Regatul Unit și UE vor demara în curând discuții pentru hotărârea condițiilor noii relații.

Publicat la 25.09.2017

Acordul la care vor ajunge va trebui să fie aprobat de Parlamentul European pentru a putea intra în vigoare. Mâine, deputații europeni dezbat prioritățile Parlamentului, pe care le vor vota ulterior. Un principiu cheie este cel de a garanta interesele cetățenilor. Urmăriți clipul video pentru a vă reaminti care sunt beneficiile cetățeniei europene. 

Pe 29 martie, Regatul Unit a declanșat articolul 50, marcând începutul unor lungi negocieri cu UE. Una dintre cele mai importante chestiuni este situația britanicilor ce locuiesc în UE și cea a cetățenilor UE care locuiesc în Regatul Unit. Propunerea de rezoluție ce va fi votată mâine cere un tratament corect al acestora și spune că interesele oamenilor ar trebui să fie prioritare în cadrul negocierilor. Statutul și drepturile acestora trebuie să se supună principiilor reciprocității, echității și nediscriminării, mai arată textul.

Celelalte priorități sunt:

  • negocierile trebuie purtate cu bună credință și transparență deplină
  • nu poate exista un compromis între securitate și viitoarea relație economică
  • procesul de pace din Irlanda de Nord trebuie să continue; trebuie evitată o graniță rigidă cu Republica Irlanda
  • Regatul Unit trebuie să-și onoreze toate obligațiile la care s-a angajat, inclusiv pe cele bugetare
  • orientările relațiilor viitoare dintre UE și Regatul Unit pot fi discutate doar după ce s-a făcut un progres substanțial în negocierile privind plecarea Regatului Unit
  • statutul de membru al pieței unice este posibil doar cu libera circulație a bunurilor, capitalului, serviciilor și persoanelor
  • nu pot exista negocieri separate cu state UE individuale sau state din afara UE.

 Prioritățile semnalate în rezoluție sunt vitale, deoarece îi vor ajuta pe deputații europeni să decidă dacă vor aproba un acord eventual sau nu. Fără aprobarea Parlamentului, acordul nu va putea intra în vigoare.

Informație preluată de la Parlamentul European.

 

 

Alte Stiri:

Coronavirus: recomandări privind repatrierea pasagerilor de pe navele de croazieră și protejarea echipajelor
Coronavirus: recomandări privind repatrierea pasagerilor de pe navele de croazieră și protejarea echipajelor
09.04.2020
Zeci de mii de persoane au rămas blocate pe nave de croazieră sau vase de marfă de la izbucnirea pandemiei de coronavirus încoace. Recomandările lansate la 8 aprilie de către Comi... detalii
Coronavirusul: echipe medicale europene trimise în Italia, România mobilizează 11 doctori şi 6 asistente
Coronavirusul: echipe medicale europene trimise în Italia, România mobilizează 11 doctori şi 6 asistente
07.04.2020
O echipă europeană de medici și asistenți medicali din România și Norvegia, mobilizată prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, va fi trimisă neîntârziat la ... detalii
Coronavirus: Comisia și Fondul European de Investiții (care face parte din Grupul BEI) deblochează 8 miliarde EUR pentru finanțarea a 100.000 de întreprinderi mici și mijlocii
Coronavirus: Comisia și Fondul European de Investiții (care face parte din Grupul BEI) deblochează 8 miliarde EUR pentru finanțarea a 100.000 de întreprinderi mici și mijlocii
06.04.2020
Comisia Europeană a deblocat 1 miliard EUR din Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), ce va servi drept garanție pentru Fondul European de Investiții (FEI), care face parte din Grupu... detalii
Coronavirus: ajutoarele oferite Uniunii Europene de China au ajuns în Italia
Coronavirus: ajutoarele oferite Uniunii Europene de China au ajuns în Italia
06.04.2020
Cooperarea internațională se află pe primul plan al răspunsului UE la criza provocată de coronavirus. În urma acordului încheiat luna trecută între președinta von der Le... detalii
Agricultură: Comisia și Banca Europeană de Investiții aprobă o finanțare de 700 de milioane de euro în cadrul Planului de investiții pentru Europa pe fondul pandemiei de coronavirus
Agricultură: Comisia și Banca Europeană de Investiții aprobă o finanțare de 700 de milioane de euro în cadrul Planului de investiții pentru Europa pe fondul pandemiei de coronavirus
03.04.2020
Joi, 2 aprilie 2020, Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) au anunțat lansarea unei noi inițiative de finanțare care își propune să deblocheze investiții de aproape ... detalii