România și Uniunea Europeană – optimism la orizont

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
România și Uniunea Europeană – optimism la orizont

România și Uniunea Europeană – optimism la orizont

Publicat la 04.08.2017

Comisia Europeană a publicat miercuri, 2 august 2017, un nou sondaj Eurobarometru privind opinia publică în  Uniunea Europeană. La peste 10 ani de la aderarea României la UE, încrederea în Uniunea Europeană este în creștere, atingând cele mai înalte cote din 2010 până în prezent. Românii se situează pe locul patru în ce privește încrederea în UE, cu 57% (față de 42% media europeană), în creștere cu 5% față de toamna anului 2016. De asemenea, 67% dintre români declară că sunt optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene (56% media europeană).

Conform Eurobarometrului, atât la nivelul României cât și al UE, cetățenii au o încredere mai mare în instituțiile europene față de cele naționale. Procentele de încredere în UE mai sus menționate, 57% în România și 42% la nivel european, fiind superioare față de cele privind guvernul national, 33% în România și 37% UE, și parlamentul fiecărei țări, 27% și respectiv 36%. 

Raportul mai arată că susținerea priorităților Uniunii Europene rămâne ridicată în rândul românilor, cu valori cuprinse între 60% pentru Uniunea economică și monetară (moneda euro) și 81% pentru libera circulație a cetățenilor europeni. De asemenea, 66% dintre români simt că sunt cetățeni ai Uniunii Europene, iar 49% dintre aceștia consideră că pacea reprezintă cel mai pozitiv aspect al construcției europene.

În ceea ce privește starea economiei naționale, doar 29% dintre români o consideră ca fiind „bună”, în creștere cu 3% față de sondajul precedent. Deși România nu este stat membru al zonei euro, 60% dintre români sunt în favoarea monedei unice europene. Prin comparație, cetățenii unor state precum Ungaria, Bulgaria și Polonia, ce nu au adoptat încă euro, se declară în favoarea monedei unice în procent de 52%, 39%, respectiv 32%. Per ansamblu, aproape jumătate dintre europeni consideră că situația economică din țara lor este „bună” (46%, +5 puncte procentuale față de toamna anului 2016). Procentul a crescut semnificativ în ultimii ani (+ 20 puncte față de primăvara anului 2013, +26 puncte față de primăvara anului 2009).

Știre preluată Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Alte Stiri:

Turda, premiată în UE pentru mobilitate durabilă
Turda, premiată în UE pentru mobilitate durabilă
22.03.2018
Turda este al 6-lea oraș european ce primește premiul pentru planificarea mobilității urbane durabile (Sustainable Urban Mobility Planning - SUMP - Award). Alături de ea, au mai fost premiate Viena și... detalii
Votați proiectul favorit la premiile Natura 2000, ediția 2018
Votați proiectul favorit la premiile Natura 2000, ediția 2018
21.03.2018
Natura 2000 este o rețea formată din peste 27 000 de situri protejate, care conlucrează cu comunitățile locale pentru a conserva patrimoniul natural al Europei, acoperind 18 % din teritoriul... detalii
Competiția "Orașe europene în favoarea unui comerț echitabil și etic" 2018
Competiția "Orașe europene în favoarea unui comerț echitabil și etic" 2018
21.03.2018
În data de 7 decembrie, Comisia Europeană a dat startul înscrierilor în competiția "Orașe europene în favoarea unui comerț echitabil și etic". Inițiativa se încadrează &i... detalii
Comisarul Crețu, gazda dezbaterii on-line "30 de ani de politică de coeziune"
Comisarul Crețu, gazda dezbaterii on-line "30 de ani de politică de coeziune"
21.03.2018
Dezbaterea, ce are loc la Bruxelles, va analiza realizările politicii de coeziune în ultimele trei decenii, luând în considerare contribuția ei esențială la momentele importante din ... detalii
Câștigătorul premiului Charlemagne 2018 este un român
Câștigătorul premiului Charlemagne 2018 este un român
20.03.2018
Proiectul “Săptămâna Internațională a Studenţilor în Timișoara” este câștigătorul din România al competiției Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni, ediția anu... detalii