Situația educației și formării în Europa

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Situația educației și formării în Europa

Situația educației și formării în Europa

Publicat la 09.11.2017

Ediția din 2017 a Monitorului educației și formării al Comisiei, publicată în data de 9 noiembrie, arată că sistemele naționale de învățământ devin din ce în ce mai favorabile incluziunii și mai eficiente. Cu toate acestea, publicația confirmă că nivelul de instruire al elevilor depinde în mare măsură de mediile socioeconomice din care provin.

Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport a declarat că "din cauza inegalităților, prea mulți europeni sunt încă privați de șansa de a profita la maximum de viețile lor. Inegalitățile reprezintă, de asemenea, o amenințare la adresa coeziunii sociale, a creșterii economice și a prosperității pe termen lung. În plus, de prea multe ori, sistemele noastre de învățământ perpetuează inegalitățile, atunci când nu se ocupă de persoanele provenite din medii mai sărace și atunci când situația socială a părinților determină rezultatele școlare și propagă de la o generație la alta sărăcia și șansele mai mici pe piața forței de muncă. Trebuie intensificate eforturile pentru a depăși aceste inegalități. Sistemele de învățământ au de jucat un rol important în construirea unei societăți mai echitabile, care să ofere șanse egale tuturor.

Conform datelor analizate, această ediție relevă faptul că:

  • persoanele care au doar studii de bază sunt de trei ori mai predispuse la sărăcie sau la excluziune socială decât cele cu studii superioare; în 2016, doar 44% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care au absolvit o formă de învățământ secundar inferior au fost angajați;
  • în rândul populației cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, rata șomajului este de 16,6% pentru persoanele cu un nivel de studii de bază, respectiv de 5,1% pentru cele cu studii superioare;
  • statutul socioeconomic determină rezultatele elevilor, astfel că 33,8% dintre cei care provin din medii defavorizate au rezultate slabe, față de doar 7,6% în cazul celor cu o situație materială mai bună;
  • UE se îndeprărtează, în realitate, de unul dintre obiectivele sale pentru 2020, și anume reducerea la 15% a procentului de elevi în vârstă de 15 ani care obțin rezultate slabe la citire, matematică și științe;
  • persoanele născute în afara UE sunt deosebit de vulnerabile; astfel, în 2016, 33,9% dintre persoanele din grupa de vârstă 30-34 de ani care locuiesc în UE, dar sunt născute în afara Uniunii, erau slab calificate;
  • investițiile în învățământ s-au redresat în urma crizei financiare și au înregistrat o ușoară creștere (1% de la an la an în termeni reali) la nivelul întregii Uniuni.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România

Alte Stiri:

Europe Direct Nord-Est pregătește evenimentele „Se caută europarlamentar”
Europe Direct Nord-Est pregătește evenimentele „Se caută europarlamentar”
23.11.2018
Centrul Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul ADR Nord-Est, și în colaborare cu Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț și Liceul „Carol I” din Bicaz organizează eveni... detalii
Antitrust: Investigație privind o posibilă înțelegere între BMW, Daimler și VW pentru tehnologiile mai puțin poluante
Antitrust: Investigație privind o posibilă înțelegere între BMW, Daimler și VW pentru tehnologiile mai puțin poluante
18.11.2018
Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a stabili dacă BMW, Daimler și VW (Volkswagen, Audi, Porsche) au avut o înțelegere anticoncurențială, încălcând... detalii
A apărut buletinul de știri europene al lunii octombrie 2018
A apărut buletinul de știri europene al lunii octombrie 2018
01.11.2018
Buletinul de știri europene emis de Centrul Europe Direct Nord-Est, pentru luna octombrie 2018, este acum disponibil. Vă invităm să-l consultați accesând link-ul de... detalii
Corina Crețu: Politica de coeziune este garanția creșterii calității vieții tuturor cetățenilor europeni
Corina Crețu: Politica de coeziune este garanția creșterii calității vieții tuturor cetățenilor europeni
26.10.2018
Luni și marți, 29-30 octombrie, comisarul european pentru politică regională Corina CREȚU va efectua o vizită oficială în România. În decursul acesteia, î... detalii
Europa Creativă: granturi de peste 180.000 € pentru 4 edituri din România
Europa Creativă: granturi de peste 180.000 € pentru 4 edituri din România
22.10.2018
Patru dintre cele cinci edituri din România care s-au înscris la licitația de proiecte de traduceri literare (2018) au fost selectate pentru finanțare. Edit... detalii