Știri

Starea Uniunii 2017: cu vântul în pânze!

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pronunțat miercuri, 13 septembrie, în fața membrilor Parlamentului European, discursul privind starea Uniunii 2017, în care și-a prezentat prioritățile pentru anul următor și viziunea asupra modului în care ar putea evolua Uniunea Europeană până în 2025 (a se vedea discursul integral). Președintele a prezentat o Foaie de parcurs pentru o Uniune Europeană mai unită, mai puternică și mai democratică (a se vedea fișa informativă privind Foaia de parcurs).

Pe parcursul anului 2018, pe măsură ce dezbaterile se vor intensifica, voi acorda atenție în special Estoniei, Letoniei, Lituaniei și României. Acesta este anul în care aceste state vor sărbători împlinirea a 100 de ani de existență. Cei care vor să creioneze viitorul continentului nostru ar trebui să înțeleagă și să onoreze istoria noastră comună. Aceasta include și aceste patru țări – Europa nu ar fi completă fără ele„, a spus președintele Juncker.

În ceea ce privește contribuția României în Uniune, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat:

O Uniune mai unită trebuie să fie și mai incluzivă. Dacă vrem să consolidăm protejarea granițelor noastre externe, atunci trebuie să deschidem imediat spațiul de liberă circulație Schengen, aderării Bulgariei și României.

***

Dacă vrem ca euro să unească, în loc să divizeze, continentul nostru, atunci ar trebui să devină mai mult decât moneda unui grup select de țări. Scopul euro este de a deveni singura monedă a Uniunii Europene ca întreg. Toate statele membre, cu excepția a două țări, au dreptul și obligația să adere la zona euro, în momentul în care îndeplinesc condițiile. 

Statele membre care doresc să adopte euro trebuie să fie apte să o facă. Din acest motiv, propun crearea unui instrument pentru aderarea la euro, care să ofere asistență tehnică și chiar financiară.

Dacă vrem ca băncile să funcționeze cu același set de reguli și în același cadru de supraveghere pe întregul continent, atunci ar trebui să încurajăm toate statele membre să adere la Uniunea bancară. Finalizarea acesteia este o chestiune urgentă. Trebuie să reducem riscurile ce există încă în sistemele bancare ale unor state membre. Uniunea bancară poate funcționa doar în cazul în care reducerea și partajarea riscurilor merg mână-n mână.

***

În data de 30 martie 2019, vom fi o Uniune cu 27 de state membre. Trebie să ne pregătim temeinic pentru acest moment, atât la nivelul celor 27 de state membre, cât și în cadrul instituțiilor UE.

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc la doar câteva săptămâni distanță, în luna mai a anului 2019. Europenii vor avea atunci o întâlnire cu democrația. Ei trebuie să meargă la vot, înțelegând clar modul în care Uniunea Europeană se va dezvolta în anii următori.

De aceea, transmit o invitație președintelui Tusk și României, țara care va deține Președinția în prima jumătate a anului 2019, să organizeze un Summit special în România, în data de 30 martie 2019. Dorința mea este ca acest summit să aibă loc în frumosul și străvechiul oraș Sibiu, sau Hermannstadt, cum îl cunosc eu. Acesta ar trebui să fie momentul în care ne vom reuni pentru a lua deciziile necesare pentru o Europă mai unită, mai puternică și mai democratică.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a concluzionat: „Europa are din nou vântul în pânze, dar nu vom ajunge nicăieri dacă nu profităm de el. (…) Ar trebui să stabilim direcția pentru viitor. Așa cum scria Mark Twain, peste ani vom regreta mai mult lucrurile pe care nu le-am făcut, decât pe cele pe care le-am făcut. Acumeste momentul să construim o Europă mai unită, mai puternică și mai democratică pentru 2025.”

Discursul președintelui Juncker în Parlamentul European a fost însoțit de adoptarea unor inițiative concrete ale Comisiei Europene în materie de comerț, verificare prealabilă a investițiilor, securitate cibernetică și transfer de date, și democrație.

serie de fișe informative detaliază unele dintre elementele-cheie abordate în discursul președintelui.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început