Știri

Vizionarea discursului privind starea Uniunii la EUROPE DIRECT Nord-Est

Miercuri, 15 septembrie 2021, EUROPE DIRECT Nord-Est a organizat la sediu vizionarea în direct a discursului despre starea Uniunii, rostit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în plenul Parlamentului European. La vizionarea și dezbaterea discursului au participat 15 persoane, elevi ai Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț și purtători ai titlului onorific de „ambasadori juniori” ai Parlamentului European, împreună cu doamna profesoară Viorica Rusu.

În luna septembrie a fiecărui an, președintele Comisiei Europene rostește, în fața Parlamentului, discursul privind starea Uniunii. Cu această ocazie, trece în revistă realizările anului precedent și prezintă prioritățile pentru anul următor. De asemenea, expune soluțiile Comisiei la cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană și idei pentru conturarea viitorului UE.

Tinerii ambasadori au avut ocazia de a urmări pentru prima dată acest discurs anual, iar, în urma vizionării, ne-au acordat un interviu, împărtășind impresiile și comentariile lor pe marginea transmisiunii. Interviul va fi disponibil în curând pe pagina de Facebook ED Nord-Est.

Articole similare

Butonul înapoi la început