Știri

1,19 milioane euro pentru un proiect de cercetare istoriografică din România

Proiectul de cercetare desfășurat de dr. Ada Hajdu la Fundația Noua Europă, având ca temă istoriografiile de artă în Europa centrală și de est, va primi o finanțare nerambursabilă în valoare de 1,19 milioane euro. Finanțarea va fi acordată prin programul Consiliului European pentru Cercetare (CEC) destinat tinerilor cercetători de nivel înalt, aflați la început de carieră. În total, 403 de tineri cercetători talentați vor beneficia de un volum total de finanțare de 603 milioane euro pentru a-și dezvolta propriile echipe de cercetare, precum și proiecte inovatoare.

La anunțarea câștigătorilor ediției 2018, comisarul european Carlos Moedas, responsabil pentru cercetare, știință și inovare, a declarat: „Pe lângă sprijinirea cercetătorilor europeni la început de carieră, aceste finanțări contribuie, de asemenea, la îmbogățirea domeniului cercetării europene prin atragerea oamenilor de știință din afara continentului. Cel puțin unul din zece beneficiari ai programului provine din afara UE sau din țările asociate. Europa este deschisă către lume!

Printre cei peste 400 de cercetători se numără 5 români, însă doar dr. Hajdu își va desfășura cercetările la o instituție din România.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început