Știri

405 milioane EUR pentru programe de doctorat privind cercetarea în domeniul cancerului, energia din surse regenerabile și reziliența la schimbările climatice

Comisia a anunțat ieri, 4 aprilie, rezultatele cererii de propuneri pentru rețelele doctorale lansate în 2021 în cadrul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA).

Dintr-un buget total de peste 405 milioane EUR se vor finanța 144 de programe de doctorat pentru formarea a peste 1.500 de doctoranzi și pentru înzestrarea acestora cu noi competențe.

În cadrul a 18 doctorate din domenii industriale se vor forma doctoranzi care își vor dezvolta competențele în afara mediului academic, iar 10 programe de doctorat comune vor oferi formare care va conduce la programe de doctorat comune sau multiple. Proiectele selectate vor promova cercetarea în domenii precum: cercetarea și tratamentele noi împotriva cancerului, energia din surse regenerabile și reziliența la schimbările climatice.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „De ani de zile, rețelele doctorale ale acțiunilor Marie Skłodowska-Curie sprijină programe de doctorat de talie mondială, dând naștere unor colaborări durabile atât în mediul academic, cât și cu lumea neacademică. Prin anunțul de astăzi, mă bucur să constat că s-a dat un nou impuls semnificativ colaborării transnaționale în domeniul cercetării și pentru formarea inovatoare a unei noi generații de doctoranzi străluciți din întreaga lume.”  […]

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

Articole similare

Butonul înapoi la început