Știri

Brexit: sunt necesare progrese tangibile privind termenii ieșirii din UE

Șefii de guvern din UE27 ar trebui să amâne evaluarea lor privind Brexitul programată pentru 20 octombrie întrucât nu există ”progrese suficiente” privind trei obiective cheie, dacă cea de a cincea rundă de negocieri privind ieșirea Marii Britanii din UE nu va aduce schimbări majore, se arată într-o rezoluție aprobată marți cu 557 voturi la 92 și 29 abțineri.

Deși Parlamentul salută clarificările venite din partea premierului May în recentul discurs de la Florența, deputații așteaptă ca guvernul britanic să facă fără întârziere propuneri specifice privind:

  • asigurarea drepturilor pe care le au cei 4,5 milioane de cetățeni UE și britanici
  • onorarea tuturor obligațiilor financiare ale Marii Britanii către UE
  • rezolvarea chestiunii frontierei dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord, conform Acordului Good Friday.

O altă condiție pentru încheierea primei faze de negocieri este garantarea faptului că legislația UE va fi respectată până la retragerea oficială a Marii Britanii din UE.

„Votul privind rezoluția de astăzi a confirmat unitatea Parlamentului în sprijinul negociatorului nostru șef Michel Barnier. Dezbaterea a arătat și o dorință clară pentru un angajament constructiv cu Marea Britanie, dar și o îngrijorare considerabilă privind întârzierile înregistrate până acum. Sper ca următoarele luni să permită realizarea unor progrese suficiente în îndeplinirea precondițiilor necesare începerii discuțiilor despre relația viitoare pe care o vom avea cu Marea Britanie.” (Președintele PE Antonio Tajani)

Dezbatere

Propunerea de rezoluție, elaborată de Grupul de coordonare pentru Brexit din PE, a fost dezbătută marți, 3 octombrie, cu Președintele Comisiei Jean-Claude Juncker și cu negociatorul șef Michel Barnier.

Informație preluată de la Parlamentul European.

 

Articole similare

Butonul înapoi la început