Știri

Bugetul pe termen lung al UE post-2020

Înaintea reuniunii informale a liderilor din 23 februarie 2018, Comisia Europeană a prezentat miercuri, 14 februarie, diversele opțiuni posibile – precum și consecințele financiare ale fiecăreia – pentru un buget al UE pe termen lung, nou și modern, care să asigure îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Un buget nu este un exercițiu contabil, ci o reflecție a priorităților și ambițiilor. Este viitorul nostru în cifre. Prin urmare, să discutăm mai întâi despre ce fel de Europă ne dorim. Ulterior, statele membre vor trebui să își susțină ambițiile cu finanțarea necesară. Trebuie să înțelegem cu toții că în discuțiile care ne așteaptă nu vom mai putea continua ca până acum și, în același timp, sunt ferm convins că putem reuși imposibilul, putem conveni în privința unui buget în care toți să fie beneficiari neți.

În cadrul reuniunii lor din 23 februarie, liderii din Uniunea Europeană vor discuta despre cum se pot asigura că prioritățile pe care le-au stabilit pentru Uniune, pe 16 septembrie 2016 la Bratislava și pe 25 martie 2017 prin Declarația de la Roma, sunt finanțate în mod adecvat, devenind, astfel, realitate. Cele două elemente – definirea priorităților comune și asigurarea resurselor necesare pentru ca Uniunea să le pună în aplicare – sunt indisociabile.

Comisia contribuie la această discuție importantă în trei moduri: (i) prin furnizarea datelor necesare privind bugetul UE și avantajele, realizările și valoarea adăugată a acestuia, (ii) prin elaborarea unor scenarii care ilustrează impactul financiar al diverselor opțiuni de politică posibile și (iii) prin evidențierea consecințelor pe care o eventuală întârziere a adoptării noului buget al UE le-ar putea avea asupra studenților, cercetătorilor, proiectelor de infrastructură și a multor altor aspecte.

Opțiuni pentru viitorul buget al UE

Atunci când se discută despre nivelul de ambiție al acțiunii UE în domenii cum ar fi protecția frontierelor externe ale UE, sprijinirea unei veritabile Uniuni europene a apărării, stimularea transformării digitale a Europei sau creșterea eficienței politicii de coeziune și a politicii agricole ale UE, este important ca liderii să aibă o idee clară privind ce ar însemna concret opțiunile lor din punctul de vedere al finanțării acordate la nivelul UE. Este ceea ce își propune contribuția prezentată de Comisie, prin cuantificarea impactului financiar al diverselor opțiuni de politică posibile. Acestea nu reprezintă propuneri ale Comisiei, ci ilustrări bazate pe idei avansate frecvent pe parcursul dezbaterii publice. Scopul lor este să ajute la focalizarea pe aspectele esențiale, să stimuleze discuțiile și să ofere o bază factuală solidă pentru luarea deciziilor importante care ne așteaptă.

De exemplu, dacă liderii convin să dea curs angajamentului frecvent formulat de a îmbunătăți protecția frontierelor externe ale UE, aceasta ar costa 20 până la 25 de miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani sau până la 150 de miliarde de euro pentru un sistem complet de gestionare a frontierelor UE. În mod similar, orice prioritate politică – Uniunea europeană a apărării, sprijinirea mobilității tinerilor, dinamizarea transformării digitale a Europei, stimularea cercetării și a inovării sau crearea unei veritabile Uniuni economice și monetare – va trebui să fie finanțată în mod corespunzător pentru a deveni realitate.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început