Știri

Bugetul UE: Comisia propune cel mai ambițios program pentru cercetare și inovare de până acum

În cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, Comisia propune alocarea a 100 de miliarde euro pentru cercetare și inovare.

Noul program Orizont Europa se va baza pe realizările și pe succesul programului pentru cercetare și inovare anterior (Orizont 2020) și va permite Uniunii Europene să se mențină în fruntea sectorului cercetării și inovării la nivel mondial. Orizont Europa este cel mai ambițios program pentru cercetare și inovare de până acum.

Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei, responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat: „Investițiile în cercetare și inovare reprezintă investiții în viitorul Europei. Finanțarea din partea UE a permis unor echipe interdisciplinare din diferite țări să colaboreze și să facă descoperiri inimaginabile, transformând Europa într-un lider de talie mondială în domeniul cercetării și inovării. Prin intermediul programului Orizont Europa, dorim să continuăm această reușită și să aducem în continuare o reală schimbare în viața cetățenilor și în societate în ansamblu.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început