Evenimente

Campania „Decizia ta conteaza!” continua

În perioada 28 martie – 29 aprilie 2014, Centrul de informare europeană Europe Direct Nord-Est, găzduit de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Neamț și Inspectoratul Școlar Județean Neamț, organizează campania „Decizia ta contează!”. Evenimentul urmărește conștientizarea de către tineri a importanței exercitării unui drept fundamental – dreptul la vot, precum și informarea corectă asupra rolului Parlamentului European, singura instituție europeană aleasă în mod direct.

Campania este apolitică, nepartizană și constă într-o serie de dezbateri dedicate elevilor de clasa a XII-a de la liceele din Piatra-Neamț. Aceste activități se încadrează în contextul alegerilor pentru Parlamentul European (mai 2014), respectiv în condițiile unei participări scăzute la vot din partea tinerilor europeni, a cunoștințelor și interesului relativ scăzut față de instituțiile Uniunii Europene. Marți, 8 aprilie, și joi, 10 aprilie, au avut loc întâlniri  cu liceeni de la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ, respectiv de la Colegiul Național Petru Rareș, având ca teme principale: Drepturi politice ca instrumente ale democrației – importanța exercitării dreptului la vot. Modul în care cetățenii pot influența deciziile care îi privesc precum și Drepturi și obligații ale cetățenilor europeni – dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European. La dezbateri au participat, în calitate de lectori: d-ra Silvia Apostol, consilier Compartimentul Afaceri Europene în cadrul Instituției Prefectului Județului Neamț; dl. Adrian Bulgaru, de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă; d-ra Alexandra Albu și dl. Alexandru Ciobanu, experți comunicare Centru Europe Direct Nord-Est. Liceenii participanți s-au declarat în general reticenți vizavi de implicarea în viața politică, considerând că opiniile nu le sunt luate în considerare și că opțiunile lor politice nu ar putea duce la schimbări în bine la nivel societal. Pe de altă parte, tinerii s-au arătat interesați de posibilitatea de a-și continua studiile și a participa la programe de mobilitate și voluntariat în alte state membre U.E. 

Seria de întâlniri cu tinerii se va încheia cu dezbaterea Rolul individului în societate. Importanța exprimării opiniei și a implicării. Toleranța față de opinii diferite, ce va avea loc în data de 29 aprilie, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț.

 

 

Articole similare

Vizualizați și
Închide
Butonul înapoi la început