Știri

Campania „Value your natural resources” – Curs „Smart Use of Resources”

Centrul de informare Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, organizează pe parcursul lunii octombrie modulul de evenimente ”Value Your Natural Resources/Valorifică resursele naturale”, campanie de sensibilizare privind implementarea politicilor europene referitoare la schimbările climatice și educație ecologică, adresată elevilor de liceu din Piatra Neamț.

Această inițiativă are drept obiectiv informarea și conștientizarea de către tineri privind: efectele diversificate la nivel regional ale schimbărilor de climă, pe teritoriul UE şi al vecinilor, resimțite în provocările întâmpinate cu aprovizionarea din surse de energie clasice și oportunitățile oferite de sursele alternative și sustenabile de energie. De asemenea, campania își propune educarea tinerilor în vederea adoptării unui comportament ecologic, prin diseminarea unui set de reguli de bază de protecție a mediului, reciclare, evitarea risipei de resurse, reducerea poluării în activitatea cotidiană – un ghid al cetățeanului urban eco-conștient.

Vineri, 2 octombrie, la Colegiul Tehnic, a avut loc cursul „Folosirea inteligenta a resurselor”, adresat elevilor clasei a XI-a B, de la sectia „Protectia Mediului”. Principalele chestiuni discutate cu acestia au fost regulile de buna purtare ecologica pe care un om obisnuit le poate adopta intr-o comunitate urbana si masurile, programele, campaniile desfasurate la initiativa institutiilor Uniunii Europene pe tema protectiei mediului. A fost de asemenea dezbatuta situatia actuala a orasului Piatra Neamt din punct de vedere al preocuparii cetateanului de rand si autoritatilor locale pe teme de mediu si sanatate.

Articole similare

Butonul înapoi la început