Știri

Comisarul Corina Crețu a discutat cu miniștrii responsabili pentru fonduri europene din statele membre despre politica de coeziune post-2020

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a discutat viitorul politicii de coeziune în cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale (CAG), care s-a desfășurat joi, 12 aprilie, la Luxemburg. Această reuniune este ultima pe teme de coeziune, programată a avea loc înainte de prezentarea de către Comisia Europeană a propunerii pentru viitorul buget UE, ce va avea loc în data de 2 mai. O propunere privind politica de coeziune post-2020 va fi anunțată ulterior prezentării proiectului de buget.

Discuțiile în cadrul CAG au fost axate pe sfera de acoperire și prioritățile viitoare ale acestei politici. În acest context, comisarul european Corina Crețu și-a exprimat convingerea că Europa are nevoie de o politică de coeziune pentru toate regiunile, apreciind însă că păstrarea status quo-ului nu reprezintă o opțiune. Înaltul oficial european a subliniat necesitatea de a asigura o mai mare flexibilitate pe viitor, un demers personalizat în funcție de nevoile regionale care să includă, de exemplu, o nouă metodă de alocare și noi indicatori, precum și o legătură mai strânsă între politica de coeziune și reformele structurale.

Referindu-se la prioritățile de investiții, comisarul Crețu a declarat: “Suntem conștienți de impactul tot mai mare pe care procesul de globalizare îl are asupra regiunilor„, subliniind apoi necesitatea de a sprijini regiunile pentru ca acestea să realizeze tranziția industrială, să se angajeze pe calea inovării și să investească în propriile comunități prin intermediul specializării inteligente.

Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început