Știri

Comisarul european Corina Crețu, întâlnire cu ministrul român Nicolae Hurduc

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, l-a primit joi, 29 noiembrie, la Bruxelles, pe ministrul cercetării şi inovării, Nicolae Hurduc. Cei doi au discutat despre situația la zi în ceea ce privește implementarea proiectelor de cercetare cofinanțate din fonduri europene. Comisarul european a apreciat progresele înregistrate în ceea ce privește investițiile europene în derulare în România în domeniul cercetării și inovării.

O atenție deosebită a fost acordată, în cadrul întâlnirii, situației dificile cauzate de blocajul înregistrat în implementarea celei de-a doua faze a proiectului Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară (ELI-NP) de la Măgurele, ce presupune instalarea unui sistem de fascicul luminos gamma.

Înaltul oficial european a semnalat îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la aceste întârzieri și a subliniat necesitatea găsirii unei soluții cât mai rapide de către autoritățile române și contractorul selectat de acestea pentru implementarea fazei a doua a proiectului, tocmai pentru a avea garanția că proiectul ELI-NP va fi finalizat în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020.

Informatie preluata de la: https://ec.europa.eu/romania/news/20181129_comisar_european_corina_cretu_intalnire_ministru_nicolae_hurduc_ro 

 

Articole similare

Butonul înapoi la început