Știri

Comisia adoptă noi măsuri pentru a opri distrugerea articolelor de îmbrăcăminte și de încălțăminte nevândute

Comisia Europeană a adoptat astăzi, 9 februarie, noi măsuri în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR) pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute. Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi. Prin urmare, sectorul textilelor poate trece mai rapid la practici mai circulare, acesta fiind încă un pas pentru promovarea unei economii circulare în întreaga UE.

Noile măsuri vor ajuta întreprinderile să respecte cerințele privind distrugerea textilelor nevândute în temeiul ESPR. Ele clarifică circumstanțele în care va fi permisă distrugerea – de exemplu, din motive de siguranță sau din cauza deteriorării produsului. De asemenea măsurile introduc un format standardizat pentru comunicarea de către întreprinderi, în cel mai simplu mod posibil și fără adăugarea de sarcini administrative suplimentare, a volumelor de bunuri de consum nevândute pe care le elimină.

Articole similare

Butonul înapoi la început