Știri

Comisia adoptă norme mai simple pentru politica UE de promovare a produselor agroalimentare

Comisia Europeană a adoptat astăzi norme mai simple pentru politica UE de promovare a produselor agroalimentare, reducând cerințele administrative și financiare pentru beneficiari și pentru statele membre.

Aceste schimbări vor facilita punerea în aplicare a programelor și vor fi în beneficiul organizațiilor care solicită finanțare din partea UE.

Bazându-se pe 10 ani de experiență în gestionarea acestor programe, normele simplifică și procedurile administrative.

Statele membre și beneficiarii vor avea la dispoziție mai mult timp pentru a încheia contracte și pentru a finaliza procedurile necesare. Normele simplificate îi vor ajuta în special pe beneficiarii mai mici în privința punerii în aplicare a programelor lor, prin faptul că permit o prefinanțare mai mare, rata maximă fiind majorată la 30 %. Și, în cele din urmă, Comisia a redus obligațiile de raportare privind impactul programelor simple. Beneficiarii vor fi acum obligați să informeze Comisia printr-o singură notificare finală.

Știrea completă este disponibilă pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început