Știri

Comisia ia măsuri suplimentare pentru a se asigura că profesioniștii pot beneficia pe deplin de piața unică

Astăzi, 7 martie 2019, Comisia a luat măsuri suplimentare în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 26 de state membre, inclusiv România, pentru a asigura punerea în aplicare integrală a normelor UE privind recunoașterea calificărilor profesionale.

Doar o piață unică funcțională poate să își valorifice pe deplin potențialul pentru cetățenii și întreprinderile din întreaga Europă. În conformitate cu Comunicarea privind piața unică din 22 noiembrie 2018, Comisia ia astăzi măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislației, pentru a garanta că toate statele membre respectă pe deplin normele UE privind recunoașterea calificărilor profesionale.

Profesioniștii din cadrul pieței unice a UE pot să se deplaseze dincolo de frontiere și să-și exercite profesia sau să presteze servicii în alte state membre. UE a instituit norme care să le permită profesioniștilor, cum ar fi doctorii sau arhitecții, să beneficieze de recunoașterea calificărilor lor profesionale într-un alt stat membru. Directiva privind calificările profesionale (Directiva 2013/55/UE) a fost modernizată în 2013 și a trebuit să fie transpusă în legislația națională până la 18 ianuarie 2016.

Comisia trimite astăzi avize motivate unui număr de 24 state membre (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Regatul Unit) și scrisori complementare de punere în întârziere către 2 state membre (Estonia și Letonia) cu privire la neconformitatea legislației și practicii lor juridice naționale cu normele UE privind recunoașterea calificărilor profesionale (Directiva 2005/36/CEastfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE).

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Imagine preluată de la Comisia Europeană.

Articole similare

Butonul înapoi la început