Comisia începe să pună în aplicare, de la 2 august, normele Regulamentului privind inteligența artificială (IA) și noile cerințe în materie de transparență
De la 2 august 2026, Oficiul european pentru IA al Comisiei Europene va începe să pună în aplicare, împreună cu autoritățile naționale, Regulamentul privind inteligența artificială (IA).

De la aceeași dată, vor începe să se aplice noile norme în materie de transparență, care prevăd obligația ca anumite sisteme de IA să îi informeze pe utilizatori atunci când aceștia interacționează cu IA și când conținutul a fost generat sau modificat de inteligența artificială.
Noile norme prevăd că roboții de chat și alte sisteme de IA interactive vor trebui să îi informeze pe utilizatori că au de-a face cu o IA, nu cu un om. Deepfake-urile (imagini, videoclipuri sau materiale audio care au fost editate sau generate cu ajutorul IA) vor trebui să fie etichetate corespunzător. Conținutul generat sau modificat de IA va trebui, de asemenea, să poarte marcaje citibile automat, astfel încât să poată fi identificat mai ușor.
Știrea completă este disponibilă pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.



