Știri

Comisia înregistrează inițiativa „Stop fraudei cu fonduri UE și utilizării abuzive a acestor fonduri”

Colegiul comisarilor a hotărât să înregistreze inițiativa cetățenească europeană intitulată „Stop fraudei cu fonduri UE și utilizării abuzive a acestor fonduri”. Propunerea vizează aplicarea unor controale sporite și a unor sancțiuni mai severe pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii în statele membre care nu participă la Parchetul European.

În decizia colegiului se precizează că declarațiile de susținere ar trebui să fie colectate pornind de la premisa că acestea sprijină propuneri care nu fac diferențieri între state membre exclusiv pe baza participării sau a neparticipării acestora la Parchetul European. Acest lucru se explică prin faptul că, în temeiul tratatelor, actele juridice nu pot face diferențieri între state membre exclusiv pe baza participării lor la o formă de cooperare consolidată. Nu sunt admise decât diferențierile justificate în mod obiectiv, de exemplu în cazul în care există niveluri diferite de protecție a intereselor financiare ale Uniunii.

Decizia Comisiei de a înregistra inițiativa privește doar admisibilitatea juridică a propunerii. Comisia nu a analizat conținutul său în această etapă.

Înregistrarea inițiativei va avea loc la 27 septembrie 2018 și este punctul de plecare al unui proces cu durata de un an, în care organizatorii vor strânge semnături în sprijinul inițiativei propuse. Dacă, după un an, inițiativa va beneficia de un milion de declarații de susținere din cel puțin șapte state membre diferite, Comisia va avea la dispoziție trei luni pentru a lua o decizie: fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, în ambele cazuri trebuind să își argumenteze decizia.

Informatie preluata de la: https://ec.europa.eu/romania/news/20180920_initiativa_cetateneasca_europeana_stop_fraude_cu_fonduri_ue_ro 

Articole similare

Butonul înapoi la început