Comisia plătește 2,86 miliarde EUR Ucrainei pentru drone, rachete și nevoi urgente pe câmpul de luptă
Astăzi, Comisia Europeană a plătit Ucrainei 2,86 miliarde EUR în cadrul componentei de apărare a împrumutului de sprijin pentru Ucraina în valoare de 90 de miliarde EUR.

Finanțarea va fi destinată dronelor, sistemelor de apărare aeriană, rachetelor, radarelor, sistemelor de război electronic și munițiilor.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat: „Pe măsură ce Rusia stagnează în prima linie, continuă să își intensifice atacurile aeriene – vizând cu cruzime civilii și infrastructura ucrainene. Sprijinul ferm al Europei contează mai mult ca niciodată pentru a ajuta Ucraina să își protejeze cerul și să salveze vieți. Prin plata de astăzi în valoare de 2,86 miliarde EUR, continuăm să răspundem celor mai urgente nevoi operaționale ale Ucrainei, inclusiv dronelor și rachetelor vitale pentru apărarea sa.”
Împrumutul de sprijin pentru Ucraina include finanțare cu o repartizare orientativă de 60 de miliarde EUR pentru apărare și de 30 de miliarde EUR pentru asistență bugetară în perioada 2026-2027. Numai în 2026, sunt planificate plăți în valoare de 28,3 miliarde EUR pentru a sprijini capacitatea industrială de apărare a Ucrainei. Plățile suplimentare în cadrul componentei de apărare a instrumentului pentru 2026 vor continua în săptămânile următoare.
Pe măsură ce Ucraina se pregătește pentru cea de-a noua iarnă de la invazia pe scară largă a Rusiei, livrarea urgentă de echipamente de apărare asigură că forțele armate ale Ucrainei își pot proteja civilii și orașele de atacurile rusești.
Știrea completă este disponibilă pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.


