Știri

Comisia salută finalizarea sistemului de garanții pentru un instrument SURE în valoare de 100 de miliarde de euro

Comisia salută activarea instrumentului SURE, care va oferi sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde de euro, sumă menită să contribuie la protejarea locurilor de muncă și a lucrătorilor afectați de pandemia de coronavirus.

Activarea survine în urma finalizării procedurilor naționale de aprobare și a semnăturilor necesare, din partea tuturor statelor membre, care prevăd acorduri de garantare cu Comisia în valoare totală de 25 de miliarde de euro. 

Angajamentul voluntar privind garanțiile reprezintă o expresie importantă a solidarității în fața unei crize fără precedent. Aceste garanții sunt necesare pentru a spori volumul împrumuturilor care pot fi acordate statelor membre, protejând, în același timp, ratingul de credit superior al Uniunii și poziția sa puternică pe piețele internaționale de capital. 

Comisia a prezentat deja Consiliului propuneri de decizii de acordare a unui sprijin financiar în valoare de 87,3 miliarde de euro unui număr de 16 state membre prin intermediul instrumentului SURE. Odată ce Consiliul va adopta aceste propuneri, sprijinul financiar va lua forma unor împrumuturi pe care UE le va acorda statelor membre în condiții avantajoase. 

Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să abordeze creșterea bruscă a cheltuielilor publice necesare pentru a menține locurile de muncă în contextul crizei pandemice. Mai precis, acestea vor ajuta statele membre să își acopere costurile legate în mod direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic, precum și de alte măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă. Ca activitate auxiliară, SURE ar putea finanța, de asemenea, unele măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă, menite să asigure o revenire în siguranță la o activitate economică normală.

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început