Comisia solicită opinii referitoare la normele UE privind litigiile civile și comerciale transfrontaliere
Comisia solicită opinii referitoare la normele UE privind litigiile civile și comerciale transfrontaliere.

Comisia Europeană a lansat astăzi o consultare publică deschisă și o cerere de contribuții pentru a colecta opinii cu privire la o posibilă revizuire a normelor UE care reglementează competența judiciară, precum și recunoașterea și executarea hotărârilor în cauzele civile și comerciale transfrontaliere („Regulamentul Bruxelles Ia”). Consultarea va contribui la evaluarea modului în care normele actuale funcționează în practică și la identificarea posibilelor îmbunătățiri pentru a consolida securitatea juridică, a ameliora accesul la justiție, a reduce sarcinile administrative și a sprijini competitivitatea întreprinderilor din UE care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier.
Normele actuale reprezintă o piatră de temelie a cooperării judiciare în materie civilă și comercială din UE. Ele stabilesc norme comune pentru determinarea instanțelor care sunt competente în litigiile transfrontaliere și pentru asigurarea faptului că hotărârile judecătorești pot fi recunoscute și executate în toate statele membre. Acest lucru ajută cetățenii și întreprinderile să își soluționeze mai eficient litigiile cu părți din diferite țări ale UE, sprijinind funcționarea pieței unice și transformând UE într-un loc mai atractiv pentru investiții și pentru afaceri.
Știrea completă este disponibilă pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.


