Știri

Concluziile summit-ului și viitorul UE în dezbaterile de miercuri

Liderii grupurilor politice din Parlament au discutat miercuri Consiliul European de săptămâna trecută, subliniind prioritățile lor înainte de declarația de la Roma care se va concentra pe viitorul UE. Majoritatea deputaților au subliniat nevoia ca statele membre să aducă UE pe o cale care să îi permită să răspundă nevoilor imediate ale cetățenilor.

Salutându-i pe premierul italian și pe președinții Consiliului și Comisiei, președintele PE Antonio Tajani a spus că cea de a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma ar putea fi ”o ocazie de a aduce Europa mai aproape de cetățenii săi și de a promova valorile noastre în lume.” (…) ”Acum mai mult ca oricând avem nevoie de unitate. Trebuie să ne schimbăm, dar în niciun caz să nu slăbim UE.”

Despre viitorul UE, președintele Consiliului Donald Tusk a spus: ”dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună”. El a promis că în discuțiile despre Brexit va avea în vederea unitatea celor 26, asigurându-se, totodată, că Marea Britanie și UE vor rămâne ”prieteni apropiați”. ”Ușile vor rămâne deschise mereu pentru prietenii noștri britanici”, a spus el. Dar a refuzat ”părerile care iau forma unor amenințări că absența unui acord ar fi rea pentru UE. Ar fi rea pentru ambele părți”. În limba olandeză, Tusk și-a exprimat solidaritatea cu Olanda, ”un loc al libertății și democrației”.

Președintele Comisiei Jean-Claude Juncker Juncker (part. 2) a avertizat împotriva ideii de a reduce Europa la un scenariu cu ”două viteze”: ”Nu vreau o nouă cortină de fier în Europa. Juncker a spus că atacurile Turciei la adresa Olandei sunt ”total inacceptabile” și că cei responsabili îndepărtează Turcia de UE. El a mai spus și că noua politică comercială a SUA ridica așteptări pentru UE să devină noul lider mondial al comerțului liber multilateral, dar a subliniat că toate negocierile privind comerțul liber trebuie să includă partenerii sociali și societatea civilă.

Știre completă la Parlamentul European

Articole similare

Butonul înapoi la început