Știri

Conferința privind viitorul Europei: Agora prin care cetățenii discută despre ce Europă își doresc

Reprezentanța Comisiei Europene din România a participat joi, 4 noiembrie, la evenimentul organizat de Secretariatul General al Guvernului cu tema „Europa viitorului: instituții reziliente, deschise, transparente și în dialog permanent cu cetățenii”.

Reprezentanța Comisiei Europene din România a participat joi, 4 noiembrie 2021 la evenimentul organizat de Secretariatul General al Guvernului cu tema „Europa viitorului: instituții reziliente, deschise, transparente și în dialog permanent cu cetățenii”, dedicat dezbaterilor privind domeniul transparenței decizionale și al comunicării publice’’ organizat sub egida ”Conferinței privind Viitorul Europei”.

Cu ocazia participării la dezbaterea din cadrul evenimentului intitulată: „Cum poate fi comunicarea publică un vehicul pentru o mai mare transparență a instituțiilor și pentru adaptarea comunicării publice la situații de urgență?’,  Anca Păduraru, Consilier politic în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene din România, a subliniat: ‚Conferința privind viitorul Europei si-a propus să creeze un spațiu de discuție pentru toți cetățenii; să le ofere posibilitatea de a juca un rol mai activ în luarea deciziilor privind viitorul Uniunii si implicit al României. Cetățenii se pot concentra pe ceea ce ei consideră important și pot formula propuneri legate de orice aspecte pe care Europa ar trebui sa le abordeze inclusiv cele legate de transparența instituțiilor și adaptarea comunicării publice la situații de urgență. Comisia s-a angajat să asigure un răspuns la principalele teme discutate în cadrul Conferinței și de aceea aș dori să încurajez pe aceasta cale cetățenii să intre pe platforma Conferinței și să ne spună părerea despre ce fel de Europă își  doresc’. […]

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început