Știri

Coronavirus: UE finanțează transporturile de materiale medicale și deplasarea echipelor medicale și a pacienților

Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență, țările din Uniunea Europeană pot solicita în prezent fonduri suplimentare pentru transporturile de bunuri esențiale și pentru deplasarea echipelor medicale și a pacienților afectați de coronavirus. Acest tip de sprijin se adaugă asistenței deja disponibile prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE și echipamentelor de protecție livrate anterior prin intermediul rescEU.

Astăzi, 18 iunie, în cadrul unei operațiuni-pilot, s-au livrat cu succes peste șapte tone de echipamente individuale de protecție în Bulgaria. Printre mărfurile transportate s-au aflat peste 500 000 de măști de protecție achiziționate de Bulgaria, pentru care UE a acoperit costurile de livrare.

„Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență, echipamente medicale vitale ajung acolo unde este nevoie de ele, iar statele membre beneficiază de sprijin pentru transportarea personalului medical sau primirea pacienților din alte state membre, în semn de solidaritate europeană. După trimiterea cu succes a echipamentelor de protecție în Bulgaria, vor urma, în următoarele săptămâni, mai multe operațiuni”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor Janez Lenarčič.

Instrumentul dedicat sprijinului de urgență va finanța transporturile de bunuri, echipamente și pacienți.

Suma de 220 de milioane EUR a fost pusă la dispoziție pentru a sprijini:

  • transportul de articole medicale acolo unde este cel mai mult nevoie de ele, prin finanțarea transporturilor de ajutoare și de articole de primă necesitate în statele membre ale UE;
  • transferul pacienților între statele membre ale UE sau din statele membre în țările învecinate, în care serviciile de sănătate riscă să nu mai facă față situației, asigurându-se astfel tratament pentru un număr cât mai mare de persoane;
  • transportul personalului medical și al echipelor medicale mobile care se deplasează dintr-un stat membru în altul și din țările învecinate în UE pentru a ajuta pacienții acolo unde este nevoie cel mai mult de asistență medicală.

La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat statelor membre procedura și criteriile de solicitare a finanțării în cadrul pachetului privind mobilitatea. În prezent, statele membre pot transmite Comisiei Europene cereri de finanțare.

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început