Știri

Coronavirusul: noile rapoarte ale platformelor online arată progresele înregistrate dar și necesitatea unor date mai granulare cu privire la măsurile luate împotriva dezinformării

Astăzi, 6 noiembrie, Comisia Europeană publică cel de al treilea set de rapoarte privind acțiunile întreprinse pentru a combate dezinformarea și informațiile înșelătoare în legătură cu coronavirusul de către părțile semnatare ale Codului de bune practici privind dezinformarea 

Rapoartele oferă în continuare o bună imagine de ansamblu asupra acțiunilor întreprinse de platformele online în cursul lunii septembrie și demonstrează dorința de a asigura o mai mare transparență în ceea ce privește politicile lor privind dezinformarea în legătură cu coronavirusul. Cu toate acestea, datele care fac obiectul rapoartelor încă nu sunt suficient de granulare – inclusiv în ceea ce privește impactul politicilor platformelor – pentru a asigura un grad suficient de transparență și de responsabilitate publică și pentru a permite o monitorizare coerentă. 

Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: „Având în vedere că ne confruntăm cu cel de-al doilea val al pandemiei, trebuie să colaborăm pentru a limita răspândirea dezinformării online referitoare la coronavirus. Mă bucur să constat că platformele au întreprins acțiuni utile. În ciuda acestor eforturi, conținutul dăunător este încă prezent în spațiul public și constituie un risc pentru cetățeni. Platformele trebuie să își intensifice eforturile pentru a deveni mai transparente și mai responsabile. Avem nevoie de un cadru mai bun care să le ajute să acționeze în mod corect.” 

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: „Dezinformarea cu privire la pandemie răspândită viral pune în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor noștri. Pentru a combate în mod eficient dezinformarea, avem nevoie de o colaborare și mai strânsă cu platformele online în următoarele săptămâni.” 

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

Articole similare

Butonul înapoi la început