Evenimente

Dezbaterea cu tema „Identitate digitală în era dezinformării” 14.07.2021, Casa Corpului Didactic, Piatra Neamț, 30 participanți

În data de 14 iulie 2021, Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est a organizat dezbaterea cu tema „Identitate digitală în era dezinformării”, la Casa Corpului Didactic Neamț. Evenimentul a avut loc în cadrul școlii de vară pe tema alfabetizării digitale, inițiativă dedicată cadrelor didactice din județul Neamț, ce urmărește prezentarea și dezbaterea problemelor cu care se confruntă profesorii pe fondul pandemiei, în condițiile intensificării nevoii de perfecționare a cunoștințelor TIC. La eveniment au participat 30 de cadre didactice din județul Neamț, o parte fiind prezenți fizic, iar o parte în mediul online, prin intermediul platformei Zoom.

 

Dezbaterea condusă de ED Nord-Est a avut loc în strânsă conexiune cu prioritatea Comisiei Europene „O Europă pregătită pentru era digitală” și a venit ca răspuns la nevoile și interesele specifice ale publicului nostru din sfera educațională. Panelul acestei secțiuni i-a avut ca vorbitori pe dl Bogdan Budurea, Șef Birou Juridic și Responsabil cu protecția datelor; dl Lucian Alexa, Expert IT în cadrul ADR Nord-Est și d-ra Alexandra Albu, Șef Birou Proiecte și Parteneriate și Consilier de comunicare al EUROPE DIRECT Nord-Est.

 

În contextul accesului mai redus la Internet și tehnologii, cumulat cu utilizarea mai restrânsă a Internetului la nivelul regiunii, ne confruntăm cu o populație tânără și adultă vulnerabilă la fenomenul dezinformării, ce resimte o nevoia stringentă de alfabetizare digitală, acces pe tot parcursul vieții la formare în materie de tehnologii și competențe digitale; dobândire de noțiuni specifice de siguranță și securitate online, guvernanță digitală și cetățenie participativă în era e-democrației. În cadrul evenimentului, au fost prezentate preocupările Uniunii Europene față de alfabetizarea digitală, lacunele din programa școlară și din programele de formare a adulților față de nevoia acută de perfecționare continuă în domeniul TIC, atât pentru viața profesională, cât și pentru viața privată. Au fost, de asemenea, prezentate o serie de metode și instrumente prin care atât adulții, cât și copiii pot combate dezinformarea în mediul online; s-a discutat despre securitatea informatică la serviciu și la nivel personal, dar și despre regulamentul general privind protecția datelor (RGPD), una dintre măsurile UE ce asigură protecția datelor personale.

Articole similare

Vizualizați și
Închide
Butonul înapoi la început