Știri

Directiva privind performanța energetică a clădirilor adoptată pentru a reduce facturile la energie și emisiile

Comisia salută adoptarea finală astăzi, 12 aprilie, a Directivei consolidate privind performanța energetică a clădirilor, o altă etapă importantă a Pactului verde european.

Această legislație stabilește cadrul pentru ca statele membre să reducă emisiile și consumul de energie în clădirile din întreaga UE, de la locuințe și locuri de muncă la școli, spitale și alte clădiri publice. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții oamenilor. Directiva revizuită stabilește obiective ambițioase de reducere a consumului global de energie al clădirilor în întreaga UE, ținând seama de particularitățile naționale. Aceasta lasă la latitudinea statelor membre ce clădiri să fie vizate și ce măsuri trebuie luate. Aceasta va stimula cererea de tehnologii curate în Europa și va crea locuri de muncă, investiții și creștere economică.

Fiecare stat membru își va adopta propria traiectorie națională pentru a reduce consumul mediu de energie primară al clădirilor rezidențiale cu 16% până în 2030 și cu 20-22% până în 2035. Pentru clădirile nerezidențiale, acestea vor trebui să renoveze 16% dintre clădirile cu cele mai slabe performanțe până în 2030 și 26% dintre clădirile cu cele mai slabe performanțe până în 2033. Statele membre vor avea posibilitatea de a excepta de la aceste obligații anumite categorii de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, inclusiv clădirile istorice sau casele de vacanță. Cetățenii vor fi sprijiniți în eforturile lor de a-și îmbunătăți locuințele. Directiva prevede înființarea unor ghișee unice pentru consiliere cu privire la renovarea clădirilor, iar dispozițiile privind finanțarea publică și privată vor face renovarea mai accesibilă ca preț și mai fezabilă.

[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început