Știri

Discursul președintelui Jean-Claude Juncker privind starea Uniunii Europene

Președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, va susține miercuri, 13 septembrie, un discurs privind starea Uniunii Europene, în fața Parlamentului European, reunit în hemiciclul de la Strasburg.

Președintele va dezvolta ideile exprimate în cadrul amplei dezbateri privind viitorul Europei, la care au participat cetățenii, Parlamentul European, parlamentele naționale, autoritățile locale și regionale și societatea civilă în general și își va prezenta viziunea cu privire la viitorul Europei, precum și prioritățile sale pentru anul următor.

Context

În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene rostește în fața Parlamentului European un discurs privind starea Uniunii, în care face un bilanț al realizărilor din cursul ultimului an și prezintă prioritățile pentru anul următor. Președintele schițează, de asemenea, modul în care Comisia va aborda cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană. Discursul este urmat de o dezbatere în plen, care lansează dialogul cu Parlamentul și Consiliul în vederea elaborării programului de lucru al Comisiei pentru anul următor.

Ancorat în Tratatul de la Lisabona, discursul privind starea Uniunii este prevăzut în Acordul-cadru din 2010 privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană. În acesta se precizează, de asemenea, că președintele trimite președintelui Parlamentului European și președinției Consiliului o scrisoare de intenție în care prezintă în detaliu acțiunile pe care Comisia intenționează să le întreprindă, prin măsuri legislative și prin alte inițiative, până la sfârșitul anului următor (în acest caz, anul 2018).

Evenimentul va fi transmis în direct pe EbS și pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România

Articole similare

Butonul înapoi la început