Știri

EUSPA lansează competiția #myEUspace: mai mult spațiu pentru inovatorii și antreprenorii din UE

Acest concurs cu premii, derulat la nivelul Uniunii, se adresează inovatorilor și antreprenorilor pregătiți să exploreze, să dezvolte și să comercializeze soluții inovatoare care să valorifice datele și serviciile satelitare ale UE dincolo de orizontul actual al aplicațiilor spațiale, precum și să combine și să testeze noi tehnologii în domeniul serviciilor bazate pe localizare, al mobilității inteligente, al agriculturii inteligente, al geomaticii și, pentru prima dată, al tehnologiilor cuantice.

Încurajată de succesul competițiilor precedente și de extinderea domeniului său de activitate, Agenția Uniunii Europene pentru Programul spațial (EUSPA) anunță astăzi lansarea competiției #myEUspace. Disponibilitatea crescută a datelor și serviciilor satelitare și evoluția tehnologiilor mobile și informatice ridică tot mai sus ștacheta inovării, făcând posibilă dezvoltarea unor aplicații mai ambițioase bazate pe poziționarea exactă asigurată de Galileo în asociere cu datele de observare a Pământului generate de Copernicus și, în același timp, explorarea noilor oportunități oferite de tehnologiile cuantice.

Stire preluata de la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania 

Articole similare

Butonul înapoi la început