Știri

Fondul ONG – Programul de pregatire complexa pentru tinerii activisti romi 2015

Sursa: http://fondong.fdsc.ro/invitatie-pentru-programul-de-pregatire-complexa-pentru-tinerii-activisti-romi-2015

Invitatie pentru Programul de pregatire complexa pentru tinerii activisti romi 2015

Sub umbrela Fondului ONG in Romania, Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi anunta lansarea unei noi editii a Programului de pregatire complexa pentru tinerii activisti romi, care se va derula pe parcursul anului 2015.

Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi a implementat intre anii 2000 – 2005 o serie de programe de formare sub denumirea „Programul de pregatire complexa pentru tinerii activisti romi” in care peste 100 de tineri de etnie roma s-au pregatit sau chiar si-au inceput activitatea ca activisti in cadrul organizatiilor neguvernamentale ale romilor.

Astazi, participantii la programul CRCR sunt, in marea lor majoritate, lideri ai unor organizatii neguvernamentale rome, consultanti in diferite domenii profesionale, functionari publici, formatori, experti nationali sau internationali etc.

 

Obiectivul principal al programului este de a contribui la crearea unei mase critice de tineri activisti romi care sa participe in mod activ in societate, sa initieze si sa coordoneze programe de dezvoltare destinate imbunatatirii situatiei romilor, sa reprezinte interesele comunitatilor de romi la nivel national si international.

 

Obiectivele specifice pe care ni le propunem pentru 2015 sunt:

  • De a contribui la crearea unui grup ilustrativ de tineri romi cu potential de lideri, capabili sa initieze si sa coordoneze proiecte destinate comunitatilor de romi.
  • De a facilita pregatirea profesionala si dezvoltarea abilitatilor unui grup 25 de tineri activisti de etnie roma (acestia pot fi voluntari/angajati din cadrul organizatiilor neguvernamentale din Romania, studenti, elevi, etc.) – in domeniile comunicare, leadership, dezvoltarea de parteneriate, advocacy, planificare strategica, management de proiect, dezvoltare comunitara, antidiscriminare, drepturile omului, atragerea de fonduri.
  • Cresterea gradului de implicare a 25 de tineri romi in proiecte si actiuni care vizeaza imbunatatirea situatiei romilor.

 

Derularea programului:

O comisie de selectie va fi constituita si va analiza dosarele de inscriere inregistrate, urmand ca interviuri directe (in Cluj si Bucuresti), prin skype sau o alta modalitate de comunicare prin internet, sa fie organizate cu aplicantii preselectati.

In urma finalizarii procesului de selectie, cei 25 de tineri romi vor fi invitati sa semneze un acord de participare (care va prevedea conditiile generale de participare, responsabilitatile reciproce, angajamentul pentru participarea la activitatile dintre sesiunile de formare etc.) si vor fi invitati la 5 sesiuni de formare care se vor derula pe parcursul a 3-4 zile in diferite locatii din tara. Costurile implicate de transport, cazare, masa si formare vor fi acoperite din bugetul programului.

Formatorii in cadrul programului vor fi persoane cu expertiza semnificativa in domeniu, in marea lor majoritate profesionisti/consultanti de etnie roma.

Sesiunile vor fi organziate la aproximativ 6-8 saptamani distanta, perioada in care partipantii vor fi solicitati sa realizeze anumite activitati in cadrul unor organizatii neguvernamentale ale romilor sau in cadrul unor proiecte destinate comunitatilor de romi.

De asemenea, participantii, distribuiti in 4-5 grupe, vor participa la elaborarea unui proiect comun pe teme precum educatie, sanatate, munca, locuire sau antidiscriminare.

 

Conditii de participare:

  1. Varsta limita: minim 18 ani – maxim 28 de ani;
  2. Nivelul de educatie: minim absolvent de liceu (exceptie: vor putea fi acceptati elevi de liceu aflati in clasa a XII-a, cu varsta de 18 ani impliniti);
  3. Dosar de aplicatie:
  • formularul de inscriere completat;
  • CV in format Europass;
  • Documente de sprijin – diploma de de bacalaureat si/sau diploma de absolvire a liceului, diploma de licenta, certificate/adeverinte de participare la diferite cursuri, certificate de competente profesionale, articole scrise, alte documente care sa sustina candidatura. Documentele vor fi scanate si, de preferinta, se vor transmite arhivate, astfel incat sa nu depaseasca dimensiunea de 4MB.

 

Elemente importante in evaluarea candidatilor:

  • Motivatia personala de participare la program;
  • Potentialul de lider demonstrat prin aplicatie
  • Demonstrarea potentialului de implicare in activitati destinate imbunatatirii situatiei comunitatilor de romi;
  • Calitatea generala a documentatiei trimise.

 

Termenul de trimitere a aplicatiilor este 23 aprilie 2015, ora 16 (ora de trimitere e-mail de la adresa aplicantului).

 

Trimiterea aplicatiilor se va face exclusiv prin email, pe adresa rural@romacenter.ro (mentionati la Subiect: Program tineri romi). Aplicatiile vor primi un numar de inregistrare care va fi comunicat aplicantului prin email.

Pentru informatii suplimentare sau eventual clarificari, aplicantii se vor putea adresa fie prin email la aceeasi adresa (rural@romacenter.ro) sau prin telefon la numarul 0264 – 420474, pana la data de 21 aprilie 2015, persoana de contact – Florin Moisa.


Formularul de inscriere poate fi descarcat de AICI.

Articole similare

Butonul înapoi la început