Știri

Gestionarea crizei refugiaților

Comisia Europeană a adoptat și publicat, în data de 15 iunie, două rapoarte și o recomandare privind gestionarea crizei refugiaților. Astfel, raportul intermediar privind punerea în practică a mecanismelor de relocare și transfer arată că, deși s-au înregistrat progrese, acestea sunt în continuare lente. Al doilea raport privind implementarea Declarației UE-Turcia subliniază atât rezultatele concrete, cât și fragilitatea progreselor. Iar recomandarea, a doua de acest gen, identifică măsurile necesare pentru reluarea transferurilor către Grecia potrivit Regulamentului Dublin.

Comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie Dimitris Avramopoulos a declarat: ”Cum numărul refugiaților ce ajung în Grecia s-a redus, accentul trebuie pus acum pe creșterea și accelerarea numărului de transferuri. Dar nu trebuie să uităm Italia, unde are loc o creștere sezonieră a numărului de sosiri. Este o obligație umanitară. În același timp, le mulțumesc statelor membre pentru eforturile din ultimele luni de a reloca refugiații sirieni din Turcia. Obținerea de progrese în contracararea traficanților va fi durabilă doar dacă sunt deschise, în mod real, canale sigure și legale pentru solicitanții de azil.”

Potrivit raportului privind relocarea și transferul, până la data de 10 iunie, 7.272 de persoane au fost relocate, în principal din Turcia, Liban și Iordania, în 19 țări europene (15 state membre UE și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția). În ce privește transferurile, numărul lor ajunsese, la data de 14 iunie, la 2.280 de persoane (1.503 din Grecia și 777 din Italia).

Stire completa la adresa: http://ec.europa.eu/romania/news/

Articole similare

Butonul înapoi la început