Știri

Moldova aderă la Mecanismul de protecție civilă al UE

Uniunea Europeană și Moldova au semnat astăzi, 29 septembrie, acordul prin care Moldova devine stat participant la Mecanismul de protecție civilă al UE.

Odată ce acordul va fi ratificat de Moldova, el se va aplica cu titlu provizoriu până la intrarea deplină în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Acest pas important al aderării Republicii Moldova la fundamentul sistemului UE de gestionare a riscurilor în caz de dezastru a fost marcat printr-o vizită la Chișinău a comisarului pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, care s-a întâlnit cu ministrul afacerilor interne, Adrian Efros. Cei doi au semnat acordul prin care Republicii Moldova i se conferă statutul de membru al Mecanismul de protecție civilă al UE.

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat: „Sunt mândru să îi urez astăzi bun venit Republicii Moldova în familia salvatorilor europeni: Mecanismul de protecție civilă al UE. Atunci când atacul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei a avut ca rezultat faptul că mii de ucraineni s-au refugiat din calea războiului, Moldova s-a dovedit a fi un partener de încredere. Doresc să le mulțumesc autorităților de protecție civilă din Republica Moldova pentru eforturile depuse. Prin aderarea Republicii Moldova la Mecanismul de protecție civilă al UE ne putem îmbunătăți în mod semnificativ gradul de pregătire pentru situații de urgență și putem construi un sistem mai rezilient de gestionare a riscurilor în caz de dezastru în Europa. Împreună suntem mai puternici.”

[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început