Știri

Mutarea agențiilor europene din Marea Britanie

Comisia Europeană a salutat acordul la care s-a ajuns, în data de 20 noiembrie, în cadrul Consiliului de Afaceri Generale (în configurația „articolul 50”), în ceea ce privește mutarea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) și a Autorității Bancare Europene (ABE), de la Londra la Amsterdam și, respectiv, la Paris.

Schimbarea sediului celor două agenții este o consecință directă a deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, conform notificării transmise Consiliului European în data de 29 martie 2017, și reprezintă primul rezultat vizibil al acestei decizii.

Procedura de vot din 20 noiembrie s-a bazat pe criteriile stabilite de președintele Jean-Claude Juncker și de președintele Donald Tusk și aprobate de șefii de stat și de guvern ai UE27 la reuniunea Consiliului UE (în configurația „articolul 50”) din 22 iunie 2017. În data de 30 septembrie, Comisia Europeană a furnizat o evaluare obiectivă a ofertelor primite de la statele membre interesate să găzduiască cele 2 agenții.

Etape următoare

Comisia va pregăti măsurile juridice necesare prin prezentarea de propuneri legislative de modificare a regulamentelor de instituire ale celor două agenții. Totodată va urmări îndeaproape procesul de schimbare a sediului și va sprijini agențiile, atunci când este cazul și în limitele competențelor sale, cu privire la chestiuni legate de bugetul UE, normele privind achizițiile publice și aspecte legate de personal, printre altele.

Comisia și Consiliul au convenit să acorde prioritate gestionării acestor propuneri legislative, astfel încât agențiile să rămână operaționale pe parcursul întregului proces.

Context

EMA și ABE sunt două agenții de reglementare esențiale ale pieței unice a UE, care au un rol crucial în ceea ce privește autorizarea medicamentelor și reglementarea bancară. Mutarea lor este necesară pentru a asigura funcționarea lor neîntreruptă și după luna martie 2019.

Decizia de a transfera EMA și ABE le-a revenit guvernelor celor 27 de state membre UE. Ea nu a făcut parte din negocierile privind Brexitul, ci a reprezentat un aspect care trebuia examinat exclusiv de către acestea.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început