Plăți electronice mai ieftine, sigure și inovatoare
Consumatorii europeni vor beneficia de toate avantajele oferite de plata online a bunurilor și serviciilor, datorită noilor norme intrate în vigoare în data de 13 ianuarie 2018 (Directiva revizuită privind serviciile de plată – DSP2), care permit plăți electronice mai ieftine, simple și sigure și au ca scop modernizarea serviciilor de plată din întreaga Europă.
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital, a declarat: „Acest act legislativ este încă un pas în direcția realizării unei piețe unice digitale în UE și va promova dezvoltarea de sisteme de plată mobile și online inovatoare, de care vor beneficia economia și creșterea. Prin intrarea în aplicare a DSP2, se interzic comisioanele adiționale pentru plățile efectuate de consumatori cu cardurile de debit și de credit. Acest lucru ar putea duce la economii de peste 550 de milioane de euro pe an pentru consumatorii din UE, care vor fi, de asemenea, mai bine protejați atunci când fac plăți.”
Noile norme au în vedere:
- interzicerea suprataxării, respectiv a comisioanelor adiționale pentru plățile efectuate cu carduri de debit sau de credit, atât în magazine, cât și online;
- deschiderea pieței UE către companiile care oferă servicii de plată, prin accesul la informații privind conturile de plăți;
- introducerea de cerințe stricte de securitate pentru plățile electronice și pentru protecția datelor financiare ale consumatorilor;
- mai buna protecție a drepturilor consumatorilor în numeroase domenii.
Noile norme sunt aplicate prin intermediul unor dispoziții introduse de statele membre în legislația lor națională în vederea armonizării cu cea europeană. În contextul intrării în vigoare a noilor prevederi, Comisia a invitat statele membre să transpună în regim de urgență directiva în legislația națională, în cazul în care nu au făcut-o încă.
Context
Directiva revizuită privind serviciile de plată [DSP2, Directiva (UE) 2015/2366], propusă de Comisia Europeană în iulie 2013 și aprobată de colegiuitori în 2015, include și abrogă Directiva 2007/64/CE (Directiva privind serviciile de plată sau DSP1), ce oferea temeiul juridic pentru crearea unei piețe unice a serviciilor de plată la nivelul UE. Ea adaptează normele pentru a ține cont de serviciile de plată emergente și inovatoare, inclusiv plățile mobile și prin internet, asigurând totodată un mediu mai sigur pentru consumatori.
Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.