Știri

Raport al Comisiei: Normele UE privind protecția datelor le oferă cetățenilor pârghiile necesare pentru a acționa și sunt adaptate erei digitale

Comisia Europeană a publicat astăzi, 24 iunie, un raport de evaluare referitor la Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD), care se aplică deja de doi ani. Raportul arată că RGPD și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor, în special ca urmare a faptului că le-a oferit cetățenilor un set solid de drepturi opozabile și a creat un nou sistem european de guvernanță și de asigurare a respectării legii. RGPD și-a demonstrat flexibilitatea pentru a sprijini soluțiile digitale în situații neprevăzute, cum ar fi criza provocată de pandemia de COVID-19.

Raportul concluzionează, de asemenea, că armonizarea între statele membre înregistrează noi progrese, cu toate că există un anumit nivel de fragmentare care trebuie monitorizat în permanență. De asemenea, raportul constată că întreprinderile își dezvoltă o cultură a respectării normelor și utilizează tot mai mult ca avantaj competitiv faptul că asigură o protecție solidă a datelor. Raportul conține o listă de acțiuni prin implementarea cărora se poate facilita și mai mult aplicarea RGPD pentru toate părțile interesate, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, în vederea promovării și a dezvoltării în continuare a unei veritabile culturi europene în materie de protecție a datelor și a asigurării cu rigurozitate a respectării legii.

Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: „Regimul european de protecție a datelor a devenit un punct de reper pentru a ne ghida în cadrul tranziției digitale centrate pe factorul uman și constituie un pilon important care stă la baza altor politici, cum ar fi strategia privind datele sau abordarea noastră referitoare la inteligența artificială. RGPD este exemplul perfect al modului în care Uniunea Europeană, bazată pe o abordare care pune accentul pe drepturile fundamentale, pune la dispoziția cetățenilor săi pârghiile necesare pentru a acționa și le oferă întreprinderilor oportunități de a valorifica pe deplin beneficiile revoluției digitale. Totuși, cu toții trebuie să depunem în continuare eforturi pentru ca RGPD să dea întreaga măsură a potențialului său.”

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „RGPD și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor și a devenit un punct de referință la nivel mondial pentru țările care doresc să le asigure cetățenilor lor un grad ridicat de protecție. Putem să obținem însă rezultate mai bune, așa cum arată raportul prezentat astăzi. De exemplu, avem nevoie de un grad sporit de uniformitate în ceea ce privește aplicarea normelor în Uniune, acesta fiind un element important pentru cetățeni și întreprinderi, în special pentru IMM-uri. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că cetățenii pot să își exercite pe deplin drepturile. Comisia va monitoriza progresele, în strânsă cooperare cu Comitetul european pentru protecția datelor și în cadrul schimburilor sale regulate cu statele membre, astfel încât RGPD să își realizeze pe deplin potențialul.”

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început