Regiunea Nord-Est în UE: așteptări și priorități pentru următorul Cadru Financiar Multianual 2028-2034

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a organizat joi, 16 octombrie 2025, împreună cu Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, în cadrul platformei EUROLEAD, o dezbatere dedicată priorităților următorului Cadru Financiar Multianual 2028–2034. Peste 120 de participanți au venit în Parlamentul European pentru a lua parte la acest dialog privind rolul viitor al Politicii de Coeziune și direcțiile strategice ale României în negocierile europene.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor europene, ai grupurilor politice din Parlamentul European și ai administrației regionale. Au participat: Oana Țoiu (Ministrul Afacerilor Europene), Siegfried Mureșan (negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul CFM, europarlamentar PPE), Nicu Ștefănuță (Vicepreședinte al PE, Grupul Verzilor), Dragoș Benea (Președinte al Comisiei REGI, europarlamentar S&D), Șerban Dimitrie Sturdza (vice-coordonator REGI, europarlamentar ECR), Miron Podgorean (Cabinet Roxana Mînzatu, Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene), Raluca Painter (Șef de unitate, DG EMPL), Vasile Asandei (Director General ADR Nord-Est) și Elena Calistru (membră CESE). Dezbaterea a fost moderată de Tana Alexandra Foarfă, Director Executiv Europuls.
Știrea completă este disponibilă pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.



