Știri

Reuniunea liderilor din Balcanii de Vest: UE consolidează sprijinul pentru combaterea crizei provocate de pandemia de COVID-19 și prezintă propuneri de redresare post-pandemică

Pe 29 aprilie, Comisia Europeană a anunțat acordarea unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde EUR de către UE, mobilizat în comun cu Banca Europeană de Investiții, în beneficiul cetățenilor din Balcanii de Vest. Acest pachet financiar vine în întâmpinarea nevoilor imediate legate de sănătate și de ajutoare umanitare cauzate de pandemia de COVID-19, fiind destinat să contribuie și la redresarea economică și socială.

În plus față de sprijinul consolidat, în contribuția sa publicată în perspectiva reuniunii liderilor UE și ai Balcanilor de Vest din 6 mai 2020, Comisia descrie, de asemenea, parametrii generali ai sprijinului pe termen mai lung care urmează să fie prezentat în cursul acestui an sub forma unui Plan economic și de investiții pentru regiune.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Avem responsabilitatea specială de a-i ajuta în această pandemie pe partenerii noștri din Balcanii de Vest, întrucât viitorul lor se află în mod clar în Uniunea Europeană. UE mobilizează un pachet financiar substanțial, confirmând această solidaritate puternică. Împreună vom depăși această criză și ne vom redresa. Vom continua să sprijinim regiunea și pe mai departe, inclusiv în privința reformelor necesare pe calea sa către UE, deoarece redresarea va funcționa eficient doar dacă țările în cauză continuă să își respecte angajamentele.”

Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: „Uniunea Europeană a luat măsuri rapide și cuprinzătoare pentru a sprijini Balcanii de Vest să combată pandemia de COVID-19, oferindu-le o asistență financiară fără precedent, precum și acces la multe dintre inițiativele UE. Iar activitatea noastră va continua cu pregătirea unui Plan economic și de investiții pentru această regiune, cu scopul de a contracara puternicul impact socioeconomic al crizei, de a moderniza economiile din regiune, de a sprijini reformele și de a începe eliminarea decalajului de dezvoltare, aducând astfel mai rapid beneficii concrete cetățenilor.”

Sprijinul acordat de UE Balcanilor de Vest pentru combaterea coronavirusului

Pachetul de sprijin financiar al UE, în valoare de peste 3,3 miliarde EUR, include realocări din Instrumentul de asistență pentru preaderare în valoare de 38 de milioane EUR destinate sprijinului imediat pentru sectorul sănătății, în special prin furnizarea de produse esențiale pentru salvarea de vieți, cum ar fi echipamente individuale de protecție, măști și aparate pentru respirație artificială; 389 de milioane EUR pentru a răspunde nevoilor sociale și în materie de redresare economică și alte 455 de milioane EUR aferente pachetului de relansare economică, în strânsă cooperare cu instituțiile financiare internaționale. Pachetul include și o propunere de asistență macrofinanciară în valoare de 750 de milioane EUR și un pachet în valoare de 1,7 miliarde EUR, reprezentând asistență din partea Băncii Europene de Investiții.

De asemenea, UE acordă refugiaților și migranților vulnerabili asistență umanitară imediată în valoare de 4,5 milioane EUR și 8 milioane EUR pentru a răspunde nevoilor urgente din taberele de migranți din regiune […].

Citește continuarea la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

Articole similare

Butonul înapoi la început