Știri

Rezerva de ajustare la Brexit: Comisia aprobă prefinanțări în valoare de 2 miliarde EUR pentru 12 state membre

Această decizie va pune la dispoziție o sumă totală de 819,2 milioane EUR până la sfârșitul lunii martie 2022, iar restul până în aprilie 2023. Această finanțare va ajuta economiile statelor membre să atenueze impactul negativ al Brexitului asupra economiilor și regiunilor lor prin acordarea de sprijin regiunilor, sectoarelor economice și întreprinderilor mici și mijlocii, precum și prin crearea de locuri de muncă și protejarea acestora, cu ajutorul unor măsuri cum ar fi șomajul tehnic, recalificarea și formarea.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat în legătură cu acest subiect: „Brexit a avut un impact negativ asupra vieții multor persoane din UE. Rezerva de ajustare la Brexit a fost instituită și adoptată în timp record pentru a ajuta statele membre să atenueze consecințele negative economice, sociale și teritoriale ale Brexitului. Acum depinde de statele membre să utilizeze în mod optim fondurile disponibile pentru a sprijini regiunile, comunitățile locale, cetățenii și întreprinderile mici și mijlocii să își diversifice activitatea, să își mențină locurile de muncă și să recalifice forța de muncă acolo unde este necesar.

Stire preluata de la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania:

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/rezerva-de-ajustare-la-brexit-comisia-aproba-prefinantari-valoare-de-2-miliarde-eur-pentru-12-state-2022-03-14_ro

 

Articole similare

Butonul înapoi la început