Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, participă, în perioada 19–21 ianuarie 2026, la Forumul Economic Mondial de la Davos
Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, Comisar European pentru Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire, participă, în perioada 19–21 ianuarie 2026, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

În cadrul Forumului, Roxana Mînzatu va lua parte la dezbateri la nivel înalt privind viitorul muncii, impactul transformărilor tehnologice și geopolitice asupra forței de muncă, precum și politicile necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă către noile modele economice.
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene va interveni în sesiunea publică „Stakeholder Dialogue: Workers in the Driver’s Seat”, unde va aborda modul în care politicile publice trebuie adaptate pentru a sprijini reziliența lucrătorilor, a preveni excluderea de pe piața muncii și a consolida cooperarea dintre guverne, angajatori și organizațiile lucrătorilor într-o economie aflată în schimbare rapidă.
Roxana Mînzatu va participa, de asemenea, la reuniunea „Securing a Future-Ready Workforce for the Next Industrial Era”, axată pe pregătirea forței de muncă pentru noile industrii și lanțuri de aprovizionare. În acest context, ea va sublinia importanța locurilor de muncă de calitate pentru competitivitatea Europei și va prezenta experiența Uniunii Europene în dezvoltarea sistemelor de competențe, a educației și formării profesionale și a programelor de ucenicie, ca modele relevante pentru alte regiuni ale lumii.
Știrea completă este disponibilă pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.



