Evenimente

„Școala de afaceri pentru copii” – Instruire in leadership si tehnici de prezentare

Centrul Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a organizat campania Școala de afaceri pentru copii/Children`s Business School, ediția a IV-a 2016, în perioada 17 – 20 mai 2016.

Obiectivul acestei ințiative este educarea elevilor în domeniul antreprenoriatului, familiarizarea cu un mediu competițional și pregătirea în vederea întemeierii unei afaceri proprii în viitor, ca alternativă la căutarea unei slujbe în contextul unei piețe a locurilor de muncă atât de fluctuantă.

Joi, 19 mai 2016, a avut loc „Sesiunea de instruire în leadership și tehnici de de construire a unei prezentări”, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, între orele 12.00 – 16.00. La acest eveniment au participat 30 de câștigători ai „Târgului de idei de afaceri”, elevi între 9 și 15 ani, iar instruirea a fost susținută de către echipa Centrului Europe Direct Nord-Est.

În cadrul cursului, elevii au aflat care sunt tehnicile și instrumentele cele mai eficiente de utilizat pentru a construi și livra o prezentare, precum și noțiuni de leadership și metode de persuasiune. Cursul s-a caracterizat prin interactivitate și dinamism, reprezentând o oportunitate pentru participanți de a pune în practică pe loc ceea ce au învățat și de a lega noi relații de prietenie. Sesiunea de instruire a cuprins de asemenea exerciții și aplicații având rolul de a stimula atenția și a exemplifica noțiunile prezentate. Obiectivul acestei sesiuni de instruire a fost însușirea unor concepte și instrumente utile unui viitor antreprenor, dar și pentru orice tânăr care dorește să pornească pregătit în demersul pentru o carieră profesională de succes.

https://www.facebook.com/ 

 

Articole similare

Vizualizați și
Închide
Butonul înapoi la început